Sari direct la conținut

Pepsi testeaza retelele sociale cu ajutorul lui Beckham, Henry si Ronaldinho

HotNews.ro

Pepsi testeaza eficienta retelelor sociale online printr-un nou website ce permite utilizatorilor sa-si creeze un profil si sa-si compare, astfel, propriile interese cu cele ale sase dintre cei mai cunoscuti fotbalisti ai lumii – David Beckham, Cesc Fabregas, Thierry Henry, Frank Lampard, Lionel Messi si Ronaldinho, informeaza Brand Republic.

Potrivit sursei, cei sase vor aparea intr-un clip publicitar TV ce va fi lansat luna viitoare. „Making of”-ul acestui clip publicitar poate fi vazut, acum, la adresa www.pepsiyouniverse.com, unde vizitatorii sunt indemnati sa-si creeze propriile profile si sa se alature acestei retele sociale.

Prin aceasta campanie Pepsi incearca sa intre in contact direct cu tinerii consumatori prin intermediul retelei sociale. Brand Republic precizeaza ca aceasa campanie vine la scurt timp dupa ce producatorul de bauturi racoritoare a intrat in conflict cu proprietarii de magazine din marile orase, din cauza unei alte incursiuni in spatiul online, alaturi de Amazon.com.

Companiile de retail s-au declarat nemultumite de faptul ca pe ambalajele Pepsi logo-ul Amazon este mult prea vizibil. Drept urmare, numele Amazon a fost sters de pe sticlele de Pepsi ce purtau logo-ul retailer-ului online.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro