Perchezitii la CJ Timis: Ancheta vizeaza proiectul de informatizare si eficientizare a comunicarii online cu primarii – finantat cu fonduri europene
La sediul Consiliului Judetean Timis au loc la aceasta ora perchezitii ale procurorilor DNA intr-o ancheta ce vizeaza proiectul de informatizare si eficientizare a comunicarii online cu primarii din judet, finantat din fonduri europene, anunta Realitatea Tv. CJ Timis este condus de Titu Bojin (PSD).
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, ancheta vizeaza proiectul „Eficientizarea serviciilor publice oferite de catre Consiliul Judetean Timis prin implementarea serviciilor de e-guvernare”, care are ca scop eficientizarea comunicarii online a CJ cu primariile din judet.
Anchetatorii urmeaza sa verifice modul in care a fost implementat acest proiect, mai exact modul in care au fost instalate calculatoarele si cum au fost instruiti cei care lucreaza in cadrul acestui proiect cu fonduri europene.
Presedintele CJ Timis, Titu Bojin (PSD), nu se afla in institutie, fiind plecat la Bucuresti.
Proiectul a fost inceput in timpul mandatului lui Constantin Ostaficiuc (PDL) la sefia CJ Timis si a fost finalizat in mandatul lui Titu Bojin. De altfel, Bojin a fost cel care a semnat procesul-verbal de receptie finala a proiectului.
Conform contractului de finantare, valoarea proiectului a fost de 1.473.322 lei, din care contributia CJ Timis a fost de 30.000 de lei, la care se adauga TVA.