Sari direct la conținut

Persoanele fizice vor putea plati impozitele prin card de la 1 octombrie 2008

HotNews.ro

Persoanele fizice vor putea opta pentru plata on-line a impozitelor, utilizand cardurile bancare, dupa 1 octombrie 2008. Potrivit unui ordin al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, vor putea fi achitate on-line impozitele pentru veniturile din: activitati comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala, chirie, transferul titlurilor de valoare, vanzare-cumparare de valuta la termen, activitati agricole, tranzactii imobiliare.

Ordinul numarul 718 din 2008 stabileste ca persoanele fizice vor putea achita online, prin intermediul cardurilor bancare, obligatiile fiscale reprezentand impozit pe venit, plati anticipate cu titlul de impozit, regularizari aferente impozitului pe venit si obligatii fiscale accesorii aferente acestora pentru aceste categorii de venituri.

ANAF urmeaza sa incheie contracte cu banci care accepta tranzactiile online cu carduri si sa stabileasca impreuna cu acestea conditiile de functionare a sistemului.

Presedintele Agentiei de Administrare Fiscala, Daniel Chitoiu, declara, in urma cu o saptamana, ca sistemul de plata on-line va fi introdus dupa 15 septembrie, mai intai pentru persoanele fizice care declara venitul anual si, uterior, pentru companiile care depun on-line declaratiile fiscale. In acest mod, birocratia si costurile ar urma sa se reduca, a precizat Chitoiu. Sistemul de depunere on-line a declaratiilor fiscale pentru toate categoriile de persoane juridice functioneaza la nivelul intregii tari de la 1 aprilie 2008.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro