Peste 1.000 de români au primit pensie și din Pilonul II, în primul trimestru din 2019: Cea mai mare plată a depășit 100.000 de lei
Peste 1.000 de români, care au ieșit la pensie în primele trei luni din acest an, au încasat 12,6 milioane de lei în baza contribuțiilor făcute la Pilonul II de pensii, a anunțat marți Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Cea mai mare valoare plătită unui participant la pilonul II, care a ieșit la pensie în luna martie din acest an, a fost de 109.939 lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat marți situația Pilonului II de pensii la data de 31 martie 2019, furnizând și detalii cu privire la plățile făcute către participanți în urma pensionării, invalidității sau decesului acestora.
Astfel, în intervalul ianuarie 2019 – martie 2019 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 16,40 milioane lei pentru 1.741 participanți și beneficiari, din care 12,60 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 76,83% din total plăți efectuate (1.016 participanți), 3,67 milioane lei ca urmare a decesului participantului, 22,39% din total (699 plăți către beneficiari) și 0,13 milioane lei ca urmare a invalidității, 0,72% din total (26 participanți). Plățile totale efectuate au înregistrat în martie 2019, comparativ cu decembrie 2018, o creștere de 75,61%.
Ca urmare a plăților efectuate în perioada ianuarie 2019 – martie 2019, s-au efectuat și plăți către Bugetul de stat în valoare de 1,18 milioane lei.
Din totalul plăților efectuate ca urmare a deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă în intervalul ianuarie 2019 – martie 2019, valoarea activului plătit pentru 53,36% din total participanți cu plăți a fost sub 10.000 lei, pentru 41,36% valoarea activului s-a situat între 10.000 și 30.000 lei, iar pentru 5,28% valoarea a depășit 30.000 lei.
Ponderile cele mai mari în totalul activelor plătite au fost înregistrate de fondul de pensii al NN, cu 33,29% și fondul AZT Viitorul Tău al Allianz-Țiriac, cu 24,32%, în condițiile în care cele două fonduri dețineau la 31 martie 2019 cele mai mari ponderi ale persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani din total participanți din sistem încadrați în această categorie, 13,12% și, respectiv, 13,17%.
La polul opus, s-a situat fondul de pensii al BRD, cu numai 3,27% din total plăți efectuate, fondul înregistrând 5,14% participați cu vârsta de peste 50 de ani. De menționat că cea mai mare valoare plătită a fost în martie 2019 pentru un participant la fondul de pensii al Metropolitan Life de 109.939 lei.
- Cum au ales participanții și beneficiarii Pilonului II să-și primească banii
Din cele 1.741 de cereri pentru plata activului personal net primite în perioada ianuarie 2019 – martie 2019 (16,40 milioane lei active nete) 155 au fost solicitări de plăți eșalonate ale activului personal net, reprezentând 8,90% din cererile primite în această perioadă. Activele nete ale persoanelor care au solicitat plata eșalonată au însumat 1,85 milioane lei, reprezentând 11,26% din activele nete ale solicitanților din perioada ianuarie 2019 – martie 2019. Valoarea maximă a activelor personale nete ale persoanelor care au optat pentru plata eșalonată în perioada analizată a fost de 79.033 lei.