Peste 17 tone de carne și organe de curcan de la fermele din zona unde este focar de gripă aviară în Ungaria au ajuns în 26 de județe din România / Anunțul Autorității Sanitar-Veterinare
Peste 17.000 de kilograme de carne și de organe de curcan din fermele din Ungaria aflate în zona de restricție din cauza gripei aviare au fost achiziționate de trei unități autorizate din Bihor și au fost distribuite în 26 de județe, potrivit Autorității Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Instituția precizează că au fost făcute verificări la toți beneficiarii pentru „identificarea” celor peste 3.300 de kilograme de produse care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării legate de gripa aviară, fiind retrase de la vânzare mai puțin de 40 de kilograme.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat luni că, potrivit notificării Comisiei Europene, în perioada 4-11 ianuarie trei unități autorizate din județul Bihor au achiziționat 17.065 de kilograme de carne și de organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 și 20 ianuarie. Produsele achiziționate de beneficiarii din România erau însoțite de documentele necesare desfășurării activitaților de comerț intracomunitar, precizează instituția.
Conform sursei citate, în urma verificărilor desfășurate în cele trei unități din Bihor reprezentanții DSVSA Bihor au constatat că produsele nu se mai regăsesc în depozite, fiind distribuite în 26 de județe: Bacău, Galați, Hunedoara, Dolj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș, Gorj, Neamț, Arad, Harghita, Mureș, Sălaj, Vaslui, București, Vrancea, Brăila, Covasna, Iași, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș, Giurgiu, Ilfov și Bihor.
ANSVSA spune că, în aceste condiții, a fost inițiată procedura de retragere de la vânzare a produselor achiziționate din Ungaria, prin notificarea autorităților sanitare veterinare din județele în care au fost distribuite acestea.
A fost retrasă de la vânzare o cantitate de sub 40 de kilograme de carne
- „Reprezentanții Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene din cele 26 de județe au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantității de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător.
- Acțiunea de verificare și retragere a cărnii de curcan de la raft, aflate în lista de distribuție, s-a finalizat.
- Cantitatea de carne reținută oficial și dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg”, a transmis ANSVSA printr-un comunicat de presă.
Săptămâna trecută, România a raportat Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE) descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 descoperit în România în ultimii trei ani. Virusul a ucis 11.190 de păsări dintr-un efectiv de 18.699 de păsări existent la ferma din Maramureş, restul păsărilor fiind eutanasiate. Un al doilea focar de gripă aviară a fost depistat tot la o fermă din Maramureș, unde au fost omorâte peste 22.000 de păsări, au anunțat duminică autoritățile locale. Acestea precizau că cele două ferme în care a apărut gripa aviară au folosit același mijloc de transport pentru dejecții.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) spunea că a dispus aplicarea unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Europeană a informat că există focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, în Polonia.
În Polonia, conform informațiilor de până în prezent, există nouă focare de gripă aviară cu subtipul H5N8, înalt patogenă, în regiunile Krasnostawski, Lubartowski și Ostrowski. Primele focare au fost detectate la sfârșitul anului trecut, în trei ferme comerciale de curcani, iar la începutul anului curent boala a afectat și fermele de găini ouătoare, potrivit unui raport al Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA).
În Slovacia, de asemenea, în 9 ianuarie a fost depistat un focar de gripă aviară înalt patogenă cu subtipul H5N8. La începutul lunii decembrie anul trecut, a mai fost raportat un caz de virus gripal aviar slab patogen în Marea Britanie, rezolvat, și altul în Franța.
Luni, 13 ianuarie, a fost publicat un raport transmis OIE de către Ungaria, care anunță detectarea unui focar de gripă aviară înalt patogenă de tip H5N8 la o fermă de păsări din regiunea Komarom-Esztergom. Posibila sursă de infecție este contactul indirect cu păsările sălbatice. Sunt suspecte că au contractat virusul 53.500 de păsări.
Într-un raport științific privind gripa aviară aprobat la 22 martie 2018, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a precizat că nu au existat cazuri raportate de infecții la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) și A(H5N6).
Virusurile A(H5N8), A(H5N5) și A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea, adaugă sursa citată.