Sari direct la conținut

Peste 3.500 de angajati din sectorul energetic vor fi disponibilizati

HotNews.ro

Ministerul Economiei va disponibiliza, anul acesta, 3.545 de persoane din societatile si companiile nationale pe care le are in subordine, potrivit unei Hotarari a Guvernului publicata in Monitorul Oficial. Cele mai multe persoane, 1.600, care isi vor pierde locul de munca provin de la Compania Nationala a Huilei. Initial, proiectul de act normativ prevedea concedierea a 2.650 de salariati, insa in forma aprobata de Guvern, numarul concedierilor care vor fi facute in 2010 a crescut la 3.545.

Societatea Electrocentrale Bucuresti va renunta la 500 de angajati, iar Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, Termoelectrica si Electrocentrale Deva vor concedia fiecare cate 300 de persoane. De asemenea, complexul energetic Turceni va da afara 250 de oameni, iar complexul energetic Rovinari va disponibiliza 200 de persoane. Inca 95 de angajati vor fi nevoiti sa plece de la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin.

„Scopul prezentei Hotarari a Guvernului consta in reorganizarea activitatii operatorilor economici si obtinerea unui pret competitiv al carbunelui energetic si implicit un pret competitiv al energiei electrice si termice”, se arata in proiectul de Hotarare in forma sa initiala.

Personalul disponibilizat va beneficia de compensatii financiare potrivit legislatiei in vigoare.

Societatile restructurate vor fi integrate in cele doua companii gigant, Electra si Hidroenergetica, formate in urma reorganizarii sistemului energetic. Guvernul a aprobat, recent, infiintarea celo doua companii gigant. Electra va fi condusa de Constantin Balasoiu, actualul director de la Compexul Energetic Craiova, iar Hidroenergetica va fi coordonata de Mihai David, in prezent director la Hidroelectrica. Electra va porni cu o cota de piata de 48%, iar Hidroenergetica va avea 44%.

  • Electra va fi infiintata prin fuziunea complexurilor energetice Rovinari, Turceni si Craiova, SNLO, Nuclearelectrica, Hidroserv Ramnicu Valcea si sucursalele Hidroelectrica din Ramnicu Valcea, Sibiu si Targu Jiu
  • Compania Hidroenergetica va fi formata din SH Bistrita, SH Buzau, SH Curtea de Arges, SH Hateg, SH Portile de Fier, SH Cluj, SH Oradea, SH Sebes, SH Slatina si SH Caransebes, Filiale pentru Reparatii si Servicii “Hidroserv” (Bistrita, Curtea de Arges, Sebes, Hateg, Cluj, Portile de Fier si Slatina), SC Electrocentrale Deva SA, SC Electrocentrale Bucuresti SA, Compania Nationala a Huilei SA si SE Paroseni si Sucursala Termoserv Paroseni din cadrul SC Termoelectrica SA.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro