Sari direct la conținut

Peste 300 de fosti masteranzi de la ASE acuza institutia ca le-a deschis conturi bancare fara stirea lor

Fosti masteranzi de la ASE sustin ca, in urma cu cateva zile, s-au trezit ca pe numele lor au fost deschise conturi la diferite sucursale BCR fara ca ei sa fi semnat vreun act. Cei peste 300 de cursanti ai ASE spun ca aceste carduri au fost solicitate de administratia Academiei fara ca ei sa fi fost consultati in prealabil. Reprezentantii ASE afirma insa ca au fost deschise conturi chiar la solicitarile masteranzilor pentru a evita cozile la ghisee si ca studentii au optiunea anularii cardurilor in orice moment. Masteranzii se tem ca datele lor ar putea fi utilizate si pentru alte tranzactii bancare.

  • Reprezentantii ASE sustin ca este vorba de debirocratizarea sistemului si ca nu se incalca legea pentru ca eliberarea cardurilor fara acordul beneficiarilor are la baza un protocol de colaborare cu BCR.
  • Reprezentantii BCR sustin ca eliberarea de carduri in masa pentru studenti si masteranzi este o practica uzuala, dar ca ASE era obligata sa informeze studentii sau masteranzii.

Peste 300 de fosti masteranzi ai Academiei de Studii Economice (ASE) s-au trezit la cateva luni dupa finalizarea studiilor ca, pe numele lor, au fost deschise conturi bancare cu carduri atasate. Mihaela M. a urmat cursurile de master ale ASE in perioada 2005-2007. Ea sustine ca, in urma cu doua zile, a aflat, la fel ca alte sute de masteranzi, ca are card la BCR. “Eu tin inca legatura cu colegii de la master pe un grup pe Internet. Unii dintre fostii colegi au povestit ca s-au trezit cu carduri la BCR. Am sunat si eu si de la banca mi-au confirmat ca am un card Visa Electron valabil”, spune Mihaela. Cardul ei a fost activat anul acesta la aproape un an dupa terminarea perioadei de masterat. La fel ca si colegii ei, Mihaela sustine ca nu a solicitat niciodata deschiderea unui cont cu card la BCR.

Sesizare la Protectia Consumatorului

“Din cate am inteles, cardurile au fost deschise de catre cei de ASE in numele nostru. Eu nu am semnat nimic si nici in contract nu se prevede vreo clauza in acest sens”, declara fosta masteranda. Impreuna cu fostii colegi, Mihaela spune ca a semnat o plangere la Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si a sesizat banca. Unii dintre cei care s-au trezit cu carduri si conturi la BCR se tem de faptul ca datele lor ar putea fi utilizate si pentru alte tranzactii bancare. “Ma intreb ce urmeaza. Probabil includerea in pachetul de studiu a altor produse bancare gen credit pt nevoi personale. Daca tine, tine sau mult mai cunoscutul DTT de pe nota de plata din cluburile de pe litoral unde, cuprins de euforie, platesti de multe ori si ce nu ai consumat!”, spune un alt masterand al ASE.

Carduri la toata lumea

Doina Crisan, director general administrativ la ASE, afirma ca aproape toti cursantii institutiei, adica 40 000 de studenti, au carduri si ca situatia masteranzilor si a cardurilor eliberate pe numele lor este cunoscuta. Reprezentantul ASE a explicat pentru Hotnews.ro ca ASE a dorit sa simplifice schimburile financiare dintre studenti si administratia academiei.

“Sunt 40 000 de studenti la ASE si sunt sapte casieri. In ultimele zile se fac cozi foarte mari. Am facut un contract cu o banca si studentului i se emite un card cu care merge la bancomat si poate plati taxe de scolarizare, regia de camin etc. Putea sa platasca de la orice bancomat din tara”, a explicat Crisan. Reprezentantul ASE a mentionat ca acest proiect a fost conceput la cererea masteranzilor.

Potrivit directorului administrativ al Academiei, cardurile au fost emise de banca dupa care au ajuns la secretariatele ASE unde beficiarii, studenti sau masteranzi le ridicau pe baza de semnatura. “Daca nu il voia, acesta se restituia bancii si se anula. Este adevarat ca au existat unele carduri neanulate la care s-au adunat comisioane de mentenanta, dar au fost anulate dupa aceea”, a mai declarat directoarea de la ASE.

De vina e studentul

Cate despre utilizare datelor personale ale studentilor fara aceptul lor, directorul administrativ al ASE este de parere ca nu exista nici o incalcare a legii. “Ce date personale? Nume prenume si Cod Numeric Personal. Institutiile publice sunt obligate ca toate salariile sa fie platite pe card. Studentii nostri primesc banii numai pe card, nu mai avem voie sa face nici un fel de plata in numerar”, a mentionat Crisan. Reprezentantul ASE sustine ca toti masteranzii au fost anuntati prin intermediul secretariatelor si a paginii de Internet a institutiei. Pe de alta parte, fostii masteranzi sustin ca nu au fost informati ca ASE le va face conturi. “Cat am fost masteranda nimeni nu m-a anuntat si nici la secretariat nu mi-a spus nimeni”, a declarat Mihaela. Potrivit conducerii ASE, specialistii BCR vor remedia situatia prin inchiderea conturilor si a cardurilor bancare.

BCR spune ca are protocol cu ASE

Situatia a fost comentata pentru Hotnews.ro de catre reprezentantii BCR. “Daca exista un protocol de colaborare se pot elibera carduri, spre exemplu o firma face un protocol cu o banca si angajatii se trezesc, vorba vine, cu carduri”, a declarat Marian Cezar din partea BCR. Potrivit rerezentantului BCR, modalitatea de eliberare a cardurilor este detaliata pe site-ul bancii. Este nevoie de actele de identitate a beneficiarului si de o solicitare scrisa si semnata de catre acesta. Pe de alta, parte masteranzii care s-au trezit cu carduri la BCR sustin ca nu semnat nici un document pentru eliberarea cardurilor. Cat despre informarea acestora, reprezentantii BCR spun ca obligatia revine in acest caz ASE.

Risc de frauda

  • Seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Cluj, Dragos Gheorghiu, a explicat pentru HotNews.ro ca un posibil risc al deschiderii de carduri fara informarea beneficiarului este comiterea de fraude.  “Exista insa cazuri in care, spre exemplu, un patron de firma le face angajatilor sai carduri care au limita de descoperire. S-a intamplat ca acesti patroni sa ridice banii in numele angajatilor, sume importante dupa care sa dispara”, a declarar seful BCCO.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro