Peste 768 de milioane de euro, avans de la UE in 2009 pentru proiectele din fonduri structurale
Romania va primi 768,5 milioane de euro avans din fondurile structurale in 2009, odata cu decizia Comisiei – cuprinsa in Planul de relansare economica – de a suplimenta aceste sume. Avansul a fost marit cu 253,2 milioane de euro, potrivit unor date puse la dispozitie de Bruxelles.
Avansurile sunt vazute de Comisia Europeana ca o modalitate de a ajuta statele membre care se confrunta cu o lipsa de lichiditati, pentru a avea fonduri din care sa faca platile catre beneficiari si ca proiectele sa nu stagneze. Statele membre sunt obligate sa respecte ratele minime de cofinantare stabilite de regulamentele europene, dar exista o flexibilitate a acestora, a explicat intr-o conferinta de presa joi comisarul Danuta Hubner.
Ea s-a referit la faptul ca statele membre pot varia contributiile nationale si europene in cazul unor proiecte individuale din cadrul programelor operationale, iar finantarea cu fonduri UE poate fi chiar de 100% in 2009. Astfel de cazuri se pot referi la proiecte privind IMM-urile. Conditia este ca pana la sfarsitul perioadei programate sa existe un echilibru, iar anumite proiecte sa fie finantate doar din fonduri nationale.
Potrivit datelor Comisiei, avansurile (in euro) prevazute pentru Romania pentru perioada 2007-2008 sunt urmatoarele:
– Fondul de Coeziune: 425.907.497, dar dupa planul de relansare, pentru 2009 este prevazuta suma de 262.096.921
– Fondul European de Dezvoltare Regionala: 448.823.303, pentru 2009: 179.529.321
– Fondul Social European: 184.207.381, pentru 2009: 73.682.952
Suma totala pe care o va primi Romania ca avans pentru 2009 este de 768,52 milioane de euro, iar pentru perioada 2007-2009 ea ajunge la 1,82 miliarde de euro.