Skip to content
Funcționari publici, Foto: Stepanida Popozoglo | Dreamstime.com

Peste jumătate dintre bugetari cred că unele concursuri la stat sunt „teatru administrativ”, arată un sondaj

Peste jumătate dintre angajații din sectorul public cred că există concursuri organizate doar formal, ale căror rezultate sunt cunoscute dinainte. 54,7% dintre bugetarii chestionați de Centrul de Formare APSAP spun că astfel de situații apar uneori sau frecvent, în timp ce doar 26,6% afirmă categoric că nu există concursuri de acest tip.

Datele fac parte dintr-un studiu realizat de Centrul de Formare APSAP pe 2.169 de angajați din sectorul public din România.

Dintre respondenți, 34,4% spun că se întâmplă „uneori” ca unele concursuri să fie organizate doar formal, cu rezultatul cunoscut dinainte, iar alți 20,3% afirmă că astfel de situații apar „frecvent”.

„Practic, aproape 55% dintre bugetari cred că cel puțin o parte dintre concursurile publice sunt teatru administrativ. Rezultatele indică astfel o problemă de încredere în sistemul de recrutare din administrația publică, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre angajații chestionați pun sub semnul întrebării corectitudinea cel puțin a unei părți dintre concursuri”, subliniază Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Centrului de Formare APSAP.

Angajații cu vechime sunt mai sceptici

Percepția diferă în funcție de vechimea în sectorul public. Dintre angajații cu peste 25 de ani de experiență, 35,9% spun că întâlnesc „uneori” concursuri cu rezultat cunoscut dinainte, iar 22,7% afirmă că fenomenul apare frecvent.

În același timp, 29,9% dintre angajații cu mai puțin de patru ani vechime spun că nu există concursuri de fațadă, față de numai 23,8% dintre cei cu peste 25 de ani petrecuți în sistem.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:

Datele sugerează că angajații care au avut o experiență mai îndelungată în administrație tind să privească mai critic mecanismele de recrutare.

Diferențe apar și în funcție de venit. Dintre bugetarii cu venituri de peste 9.000 de lei, 33,9% spun că nu au observat astfel de situații, comparativ cu 24,9% dintre cei care câștigă sub 5.000 de lei.

Două treimi dintre bugetari resimt o formă de autocenzură la serviciu

Studiul realizat de Centrul de Formare APSAP arată și că problema recrutării este însoțită de o reticență importantă a angajaților de a vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în instituțiile în care lucrează.

Astfel, 21,7% dintre respondenți spun că angajații evită „în foarte mare măsură” să își exprime deschis opiniile de teama unor consecințe profesionale, iar alți 20% spun că acest lucru se întâmplă „în mare măsură”.

Alți 24,5% resimt această presiune „într-o anumită măsură”.

În total, 66,2% dintre bugetarii chestionați indică existența unei forme de autocenzură profesională. Doar 11,8% spun că o asemenea problemă nu există deloc.

„Autocenzura profesională completează tabloul. O parte dintre bugetari spun că angajații evită „în foarte mare măsură” să spună deschis ce cred, de teama consecințelor profesionale, iar o altă parte spune «în mare măsură»”. Adunate cu cei care spun «într-o anumită măsură», rezultă că 66,2% din eșantion simte, la un nivel sau altul, o presiune reală asupra libertății de expresie la locul de muncă”, afirmă Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Centrului de Formare APSAP.

S-a îmbunătățit administrația în ultimii cinci ani?

În ciuda neîncrederii privind recrutarea și a nivelului ridicat de autocenzură, percepția generală asupra evoluției administrației publice este mai degrabă pozitivă.

45,6% dintre bugetari cred că administrația publică s-a îmbunătățit ușor în ultimii cinci ani, iar 11,8% consideră că îmbunătățirea a fost semnificativă.

În total, 57,4% dintre respondenți văd o evoluție pozitivă. 28,4% consideră că situația a rămas aproximativ la fel, iar 14% percep o deteriorare.

Percepția este relativ apropiată între conducere și personalul de execuție: 46,6% dintre persoanele aflate în poziții de conducere și 45,5% dintre angajații de execuție spun că administrația s-a îmbunătățit ușor.

Ce au schimbat reorganizările din instituții?

Imaginea este însă diferită atunci când angajații sunt întrebați despre reorganizările concrete din propriile instituții.

35,3% spun că nu a existat nicio reorganizare reală, iar 37,5% afirmă că reorganizarea a fost neutră și nu a produs schimbări resimțite în activitatea de zi cu zi.

Astfel, 72,8% dintre respondenți spun fie că nu a existat o reorganizare reală, fie că aceasta nu a schimbat în mod vizibil activitatea instituției.

Doar 6,8% consideră că reorganizarea a avut un impact pozitiv și a făcut activitatea mai clară și mai eficientă.

În schimb, 20,4% afirmă că schimbările au făcut activitatea mai confuză și mai dificil de gestionat, de aproximativ trei ori mai mulți decât cei care văd un efect pozitiv.

Rezultatele indică o diferență între percepția generală de progres a administrației și experiența reformelor structurale din interiorul instituțiilor: angajații pot observa îmbunătățiri punctuale, fără ca acestea să fie asociate neapărat cu reorganizări sau schimbări instituționale majore.

Studiul Centrului de Formare APSAP a analizat răspunsurile a 2.169 de angajați din sectorul public din România, colectate în perioada 19 martie – 28 mai 2026.