Peste o suta de proiecte pentru finantare UE, in evaluare timp de un an si jumatate la MAI. Cine sunt evaluatorii si cat incaseaza din bani publici
Un an au stat in sertarul functionarilor din minister, alta jumatate de an in evaluare efectiva. Este vorba despre proiectele depuse in ianuarie 2011 la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) pentru a primi finantare UE. Mai mult, o parte din cele acceptate nici in acest moment (luna noiembrie 2012) nu au semnat contractele pentru a putea demara activitatile. „Intinderea” evaluarii si contractarii pe aproape doi ani are cateva cauze principale, prima pe lista fiind prestatia firmelor de evaluare.
Alte cauze, in ordinea importantei: schimbarile politice din Minister si, in final, comunicarea dintre autoritati si titularii proiectelor.
Este vorba despre proiectele depuse in cadrul Cererii de proiecte nr.1/2010 “Creşterea capacităţii proprii a organizaţiilor neguvernamentale de a colabora cu instituţiile administraţiei publice din România”. Ovidiu Dumitrache, manager public la Autoritatea de Management Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii administrative a explicat pentru EurActiv.ro ca au fost depuse, pana la data limita de 31 ianuarie 2011, 191 proiecte din care, in urma primei etape de verificare (documente administrative) au mai ramas 113. Acestea urmau sa intre in evaluare, analiza fiind facuta de firme independente contractate de Minister cu o suma media de 1800 lei pe proiect. In schimb, din cauza derularii greoaie a colaborarii cu evaluatorii, partial cauzata de procedurile impuse de legislatia de achizitii publice, proiectele respective au intrat la analiza abia dupa un an, in februarie 2012. Practic, in tot acest timp proiectele au zacut in sertare.
Vezi cine sunt evaluatorii si explicatii detaliate despre mecanismul evaluarii