Sari direct la conținut

Peste sapte milioane de romani erau abonati la servicii TV la sfarsitul lui 2015, dintre care 4,6 milioane erau abonati la retele prin cablu

HotNews.ro
Abonati TV la sfarsitul lui 2015, Foto: ANCOM
Abonati TV la sfarsitul lui 2015, Foto: ANCOM

La sfarsitul anului 2015, erau inregistrati in Romania peste 7 milioane de abonati la servicii TV furnizate contra-cost, in crestere anuala cu 4%, a anuntat joi autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM). Dintre acestia, aproape 4,6 milioane sunt abonati prin retele de cablu, 2,4 milioane sunt abonati prin retele satelit (DTH) si 80 de mii sunt abonati prin tehnologie IP (IPTV). Rata de penetrare a serviciilor audiovizuale la nivel de gospodarii a depasit nivelul de 94%, conform datelor raportate de furnizori. Din totalul abonatilor TV, aproximativ 60% locuiau in mediul urban, iar restul de 40% in mediul rural.

Abonatii retelelor de cablu reprezinta 65% din totalul celor care receptioneaza programe TV contra cost, numarul acestora crescand pe parcursul anului 2015 cu 3,8%, pana la aproape 4,6 milioane, in timp ce 34% dintre abonati, adica 2,4 milioane (+4,3%), beneficiaza de programe TV furnizate prin retele cu transmisie prin satelit de tip DTH. Abonatii la servicii de retransmisie prin tehnologie IP au o pondere de 1% din total, inregistrandu-se o crestere a numarului acestora cu 26%, pana la 80 de mii.

Din cei 4,6 milioane de abonati la servicii de retransmisie prin retele de cablu, 1,9 milioane beneficiau de servicii in format digital (in crestere cu aproape 10% fata de finele anului 2014), ceea ce inseamna ca rata de penetrare la nivel de gospodarii a serviciilor de cablu digital a ajuns la 25%.

Din totalul de peste 7 milioane de abonati la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, aproximativ 60% sunt abonati din mediul urban, iar restul de 40% sunt abonati din mediul rural. Majoritatea abonatilor din mediul urban (81%) beneficiau de servicii prin cablu, 17% prin satelit de tip DTH, respectiv 2% prin tehnologie IP. Pe de alta parte, in mediul rural, cei mai multi dintre abonati, in procent de 60%, receptionau programele TV prin intermediul retelelor satelit de tip DTH, aproape 40% prin retele de cablu, procentul abonatilor prin tehnologie IP fiind putin semnificativ (0,2%).

Din punctul de vedere al modului de receptionare a programelor TV, numarul de abonati la serviciile de retransmisie a programelor media in format digital continua sa creasca, atingand valoarea de 4,4 milioane din totalul de 7 milioane de abonati, inregistrand o crestere anuala de 7%.

In functie de suportul folosit, aproximativ 55% dintre abonati receptionau programe TV in format digital prin intermediul retelelor cu transmisie prin satelit (DTH), in timp ce 43% accesau aceste programe prin retele prin cablu, iar 2% prin tehnologia IP (IPTV).

Raportul integrat de date statistice privind piata de comunicatii electronice din Romania pentru anul 2015 a fost realizat de ANCOM pe baza datelor raportate de catre furnizorii activi de servicii de comunicatii electronice care au desfasurat activitati comerciale in perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015, si poate fi consultat aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro