Sari direct la conținut

Petre Daea ia în calcul acordarea unor subvenţii mai consistente pentru cultura de cânepă

HotNews.ro
Petre Daea ia în calcul acordarea unor subvenţii mai consistente pentru cultura de cânepă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine necesitatea acordării unei subvenţii pentru cultivatorii de cânepă din România, pentru a stimula producţia de cânepă şi ulei de cânepă.

Daea a declarat, duminică, după ce a vizitat o fabrică de ulei de cânepă care funcţionează în municipiul Dorohoi, că Ministerul Agriculturii are în vedere să stimuleze interesul pentru cultura de cânepă, transmite Agerpres.

„Am fost la Dorohoi să văd o unitate de prelucrare a seminţelor de cânepă prin extracţia la rece a uleiului de cânepă, extrem de valoros şi extrem de important. Extrem de valoros din punct de vedere al calităţilor pe care îl are uleiul respectiv şi extrem de important pentru că această cultură are un grad de favorabilitate ridicat în Botoşani şi de aici încolo trebuie să acţionăm în stimularea producţiei, a suprafeţelor, a cultivării. Fiind alături de cultivatori, am discutat astăzi cu ei şi pentru mine a fost o ocazie foarte bună să văd închegat acest lanţ al valorificării într-un proces integrat, unde sămânţa din câmp este transformată în produs, în ulei şi nu numai ulei, pentru a fi valorificat şi astfel să stimulăm interesul pentru cultură şi noi să vedem nişte subvenţii mai consistente pentru cultura de cânepă”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Fabrica din Dorohoi produce ulei de cânepă în două variante, bio şi convenţional, despre care proprietarul acesteia spune că, în urma analizelor efectuate la laboratoare internaţionale, este cel mai bun din Europa.

„După două surse, un laborator din Italia şi un laborator din Elveţia, ar fi cel mai bun ulei din Europa, nu datorită nouă, ci datorită seminţei şi solului care se află la Botoşani, ştiut fiind faptul că Botoşaniul a fost cel mai mare producător de cânepă din România înainte de 1990, iar România era una dintre cele mai mari producătoare de cânepă din lume”, a menţionat proprietarul fabricii, Ioan Sălăvăstru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro