Sari direct la conținut

Petrom a intrat in randul marilor producatori de energie electrica din Romania

HotNews.ro
Centrala de la Brazi, Foto: HotNews / Dan Popescu
Centrala de la Brazi, Foto: HotNews / Dan Popescu

OMV Petrom a inaugurat, marti, centrala electrica de 860 MW de la Brazi, o investitie de circa 530 de milioane de euro. „Alaturi de parcul eolian de la Constanta, de 100 milioane de euro, vorbim de peste 600 milioane euro investiti pentru a intra pe piata de generare de electricitate. Cu cei 860 MW de la Brazi si 45 MW de la Constanta putem furniza circa 8-9% din necesarul sistemului energetic national”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom. Potrivit acesteia, centrala a inceput deja livrarea de energie electrica pe piata reglementata.

Petrom va furniza, anual, o cantitate de 1,8 TWh in banda. Aproximativ 30% din productia centralei de la Brazi va fi furnizata pe piata reglementata.

Prezent la inaugurare, directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss, a spus ca centrala va contribui la dezvoltarea Romaniei ca jucator energetic lider in regiune si va fi imbunatatita securitatea energetica. „Incepand cu 2005, am investit aproximativ 8 miliarde de euro pentru a face din OMV Petrom motorul de crestere al regiunii. Aproape intregul profit al Petrom a fost reinvestit in proiecte de viitor pentru a consolida si mai mult pozitia Romaniei si pentru a preveni dependenta Romaniei de importuri energetice scumpe. Aceasta va contribui la dezvoltarea Romaniei ca jucator energetic lider in regiune”, a spus Roiss.

La inaugurare a participat si premierul Victor Ponta. „Cu riscul de a mai pierde niste voturi vreau sa multumesc Petrom”, a spus Ponta. Acesta a precizat ca se abtine sa critice Petrom cand creste pretul la carburanti deoarece isi aminteste ca este cel mai mare contribuabil la buget. „Sigur, ca orice om politic, sunt inclinat sa critic Petrom cand se mareste pretul la benzina sau motorina. Este foarte simplu si pot sa obtin aplauze efemere, dar de fiecare data ma opresc aducandu-mi aminte ca Petrom inseamna cel mai mare contribuabil la bugetul Romaniei si pot sa calculez cate scoli, cate spitale, cate salarii se platesc din contributiile pe care Petrom le aduce la bugetul Romaniei. Ma gandesc de fiecare data ca 25.000 de familii din Romania au un venit pentru ca un membru al familiei lucreaza la Petrom, ma gandesc la ce inseamna nu doar Petrom, orice mare investitor care nu isi ia profitul spre tara de origine, ci continua sa-l investeasca in Romania”, a afirmat Ponta.

Printre invitatii la eveniment s-au mai aflat comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, ambasadorul american la Bucuresti, Mark Gitenstein, precum si vicepresedinte Bancii Europene pentru Investitii, Mihai Tanasescu.

Centrala de la Brazi vinde energie si pe bursa energiei. Chiar in urma cu o zi, OMV Petrom a facut primele oferte de vanzare a energiei electrice pe OPCOM-piata centralizata a contractelor bilaterale. Astfel, vor fi organizate doua licitatii pentru o parte din energia produsa centrala de la Brazi: una pe 19 octombrie, iar cealalta pe 22 octombrie. Pretul minim cerut de OMV Petrom este de 228 lei/MWh, respectiv 230 lei/MWh.

Cu o capacitate de 860 MW (n.red. mai mare decat a unui reactor de la Cernavoda care are circa 700 MW) si investitii de peste 500 milioane de euro, centrala de la Brazi reprezinta cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din Romania din ultimii douazeci de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro