Sari direct la conținut

Petrom creste pretul carburantilor, ca urmare a majorarii TVA de la 19 la 24%

HotNews.ro

Petrom va majora, incepand de joi de la ora 00.00, pretul de referinta al carburantilor comercializati in reteaua proprie, ca urmare a schimbarii cotei TVA de la 19 la 24%, se arata intr-un comunicat al companiei.

Astfel, benzina Premium fara plumb 10 ppm va costa 4,60 lei pe litru, pretul benzinei Top Premium fara plumb 99+ urca la 4,98 lei pe litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 vor fi comercializate cu 4,74 lei pe litru si respectiv 5,40 lei pe litru.

In cazul motorinei, sortimentul OMV Premium Diesel va costa 5,00 lei pe litru, litrul de motorina OMV Sprint Diesel ajunge la 4,70 lei, sortimentul Euro Diesel 5 se va vinde cu 4,48 lei pe litru, in timp ce motorina Top Euro Diesel 5 se va comercializa cu 4,66 lei pe litru.

Precedenta scumpire a carburantilor in reteaua Petrom a avut loc in data de 23 iunie, cand pretul motorinei a crescut cu trei bani pe litru.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro