Sari direct la conținut

Petrom si ExxonMobil estimeaza o productie zilnica de 17,8 milioane metri cubi de gaze naturale din sonda Domino-1 din Marea Neagra

HotNews.ro

Productia de gaze potentiale dintr-o dezvoltare viitoare a sondei Domino-1 din Marea Neagra s-ar ridica la aproximativ 630 milioane picioare cubice (17,8 milioane metri cubi) pe zi, potrivit primei estimari preliminare in acest sens, arata Petrom intr-o comunicare catre Bursa de Valori Bucuresti. Petrom precizeaza ca este necesara o achizitie suplimentare de date si de interpretarea acestora, inainte de orice decizie de a trece in faza de dezvoltare.

OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) au anuntat descoperirea de gaze la sonda Domino-1, situata in blocul Neptun din largul Marii Negre, in februarie 2012.

Compania precizeaza in comunicatul de astazi ca, inainte de a trece la activitati de dezvoltare, e nevoie de achizitia de date si interpretari pentru a confirma dimensiunea resurselor si comercialitatea acestora. Comunicatul arata ca, in cazul in care operatiunile ulterioare vor confirma fezabilitatea din punct de vedere tehnic si comercial a productiei de gaze in blocul Neptun, valoarea cumulata a investitiilor in cadrul fazelor de explorare si dezvoltare ar putea fi de cateva miliarde de dolari americani. Prima productie potentiala este estimata cel mai devreme catre sfarsitul acestui deceniu.

OMV Petrom estimeaza ca studiul de seismica 3D realizat pe blocul de mare adancime Neptun, studiu inceput la sfarsitul anului trecut, va fi finalizat in al doilea trimestru al acestui an, iar aceasta companie si EMEPRL estimeaza ca vor investi pana la 1 miliard de dolari in acest program de explorare. Forajul de explorare si evaluare ulterior este posibil sa inceapa la sfarsitul acestui an sau inceputul lui 2014.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro