Sari direct la conținut

Petrom va majora marti pretul benzinei cu sapte bani/litru, aceasta fiind a cincea scumpire a carburantilor in luna iunie

HotNews.ro

Petrom a anuntat ca va creste, incepand de marti, preturile de referinta la benzina comercializata in reteaua proprie cu sapte bani pe litru, ca urmare a evolutiei cotatiilor internationale la produsele petroliere, potrivit unui comunicat al companiei.

Benzina Premium fara plumb va costa incepand de marti 3,87 lei/litru, benzina Top Premium fara plumb 99+ va ajunge la 4,2 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera se vor comercializa cu 3,97, respectiv 4,6 lei/litru.

Pretul motorinei a ramans nemodificat. Astfel, litrul de motorina Top Euro Diesel 5 se vinde cu 3,67 lei, iar cel de OMV Sprint Diesel cu 3,72 lei. Sortimentul de motorina Euro Diesel 5 se comercializeaza cu 3,54 lei/litru, in timp ce motorina OMV Premium Diesel costa 4 lei.

Preturile Petrom pot varia cu maximum +/-5% fata de preturile de referinta.

Aceasta este cea de-a cincea majorare a preturilor la carburanti efectuata de Petrom in luna iunie. In data de 1 iunie, Petrom a majorat pretul benzinei si al motorinei cu 6 bani/litru, pentru ca in data de 10 iunie preturile de referinta la carburanti sa fie crescute cu un nivel similar. Pretul benzinei a urcat cu 7 bani/litru, iar cel al motorinei cu 6 bani/litru pe 16 iunie, iar pe 22 iunie benzina si motorina au fost scumpite iar, cu sase bani pe litru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro