Petromservice isi regandeste strategia
Oficialii Petromservice, companie de servicii petroliere, au anuntat ieri ca au in vedere revizuirea structurii portofoliului de afaceri, iar resursele companiei vor fi redirectionate spre constructii, transporturi, lucrari de reabilitare mediu si afaceri imobiliare.
Petromservice intentioneaza sa achizitioneze un pachet semnificativ de actiuni la o banca din Republica Moldova si se va restructura prin infiintarea de noi societati. Firma este, de asemenea, actionar majoritar la Delta Asigurari.
Veniturile Petromservice au urcat in primul semestru cu 7,7%, la 639,9 milioane lei (192,1 milioane euro) comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar profitul net a avansat de aproape patru ori, la 31,3 milioane lei, anunta agentia Mediafax. In acest an, Petromservice a angajat investitii totale de circa 230 de milioane de lei.