Peugeot-Citroen a primit de la autoritatile europene aprobarea de a cumpara Opel
PSA Peugeot-Citroen a primit miercuri aprobarea de la autoritatile europene din domeniul concurentei pentru a prelua Opel, francezii platind 2,3 miliarde euro pentru fosta divizie a GM. Cea mai importanta preluare din industria auto pe 2017 a fost anuntata la inceput de martie.
Se formeaza un nou grup cu productie de 4,3 milioane vehicule/an si vanzari de peste 70 miliarde euro, un grup care va fi al doilea ca marime pe piata auto europeana. Au existat multe obstacole in calea tranzactiei, unele legate de disponibilizari si de pensii, iar altele de tehnologii si de pietele in care cele doua grupuri nu pot concura.
Cele doua grupuri au impreuna 19 uzine in Europa, iar sefii PSA au oferit garantii autoritatilor din Franta si Marea Britanie ca nu vor inchide uzine, acesta fiind unul dintre punctele cele mai dificile in negocieri. Opel nu a mai obtinut profit in ultimii 16 ani, interval in care a avut pierderi cumulate de 15 miliarde dolari, fiind producatorul de volum cu cel mai mare grad de neutilizare a uzinelor europene.
Cele doua grupuri vor forma o companie care va ajunge sa aiba peste 35% in segmentele B si C in Europa.
PSA Peugeot-Citroen a fost „pe marginea prapastiei” in 2014 cand a fost salvata de statul francez si de chinezii de la Dongfeng. A fost adus la conducere si Carlos Tavares, silit sa plece de la Renault in urma unui urias scandal, acesta reusind sa taie din cheltuieli si sa eficientizeze multe dintre operatiunile PSA.
Opel a avut in ultimul timp o relatie tensionata cu General Motors. Daca in anii 70′ marca era perceputa ca fiind aproape in zona premium, din 1995 ea se afla in declin si a ajuns sa aiba in cei mai slabi ani doar 6% din piata auto germana. Au existat si probleme de calitate, iar managerii General Motors din SUA au fost extrem de inconstanti si au amenintat cu concedieri masive cand a venit criza, spre iritarea guvernelor europene. Opel a inchis in 2014 uzina de la Bochum, prima uzina auto mare care se inchidea dupa cateva zeci de ani in Germania.
Acum, compania are 38.000 de angajati in Europa, din care jumatate in Germania si teama este ca vor fi facute concedieri semnificative.
Opel a suferrit si fiindca a fost printre putinele marci de volum care nu au putut profita de uriasa piata chineza. Marca vindea cam 4-5.000 de masini/an acolo si a fost retrasa din piata in 2014, GM concentrandu-se pe marcile Buick si Chevrolet in China.