Peugeot-Citroen cumpara Opel – Cateva cifre importante si ce va urma dupa tranzactia anului in auto
PSA Peugeot-Citroen si divizia Opel a General Motors anunta luni dimineata ca au ajuns la o intelegere, iar grupul francez va cumpara marca germana faimoasa pentru modele precum Astra, Corsa si Insignia. Se formeaza un nou grup cu productie de 4,3 milioane vehicule/an si vanzari de peste 70 miliarde euro, un grup care va fi al doilea ca marime pe piata auto europeana. Au existat multe obstacole in calea tranzactiei, unele legate de disponibilizari si de pensii, iar altele de tehnologii si de pietele in care cele doua grupuri nu pot concura.
Discutiile au inceput in toamna anului trecut si cotidianul francez Les Echos scrie ca PSA Peugeot-Citroen va plati intre 1,6 si 1,8 miliarde euro. PSA vinde 3,1 milioane vehicule/an, iar Opel 1,2 milioane, astfel ca se va forma un grup capabil sa vanda 4,3 milioane/an. Carlos Tavares, seful PSA care a redresat grupul francez, vrea ca vanzarile sa ajunga la 5 milioane/an in 2020 si a promis ca Opel va ramane o marca germana.
Cele doua grupuri au impreuna 19 uzine in Europa, iar sefii PSA au oferit garantii autoritatilor din Franta si Marea Britanie ca nu vor inchide uzine, acesta fiind unul dintre punctele cele mai dificile in negocieri. Opel nu a mai obtinut profit in ultimii 16 ani, interval in care a avut pierderi cumulate de 15 miliarde dolari, fiind producatorul de volum cu cel mai mare grad de neutilizare a uzinelor europene.
Le Monde scrie ca negocierile au fost grav incetinite de cateva lucruri extrem de complicate: pretul final, perimetrul activitatilor preluate de PSA, brevetele Opel si pensiile muncitorilor Opel, discutiile continuand intre avocati chiar si vineri seara.
O problema spinoasa era cea legata de fondul de pensii pentru angajatii Opel (peste 9 miliarde euro). Acest capitol a impiedicat acum opt ani vanzarea Opel catre compania canadiana Magna, insa acum General Motors s-a angajat, conform Reuters, sa injecteze sume importante de bani in fondul de pensii.
Uniunea formata ar putea lua modelul aliantei Renault-Nissan, un model pe care seful PSA, Carlos Tavares, il cunoaste extrem de bine fiindca a fost unul dintre cei mai importanti oameni ai aliantei. Tavares a spus ca Opel va ramane marca germana si vede in aceasta tranzactie o complementaritate geografica, mai ales ca PSA nu a avut rezultate grozave de vanzari in Germania si alte tari din nordul Europei, unde Opel este mult mai cunoscuta.
Les Echos noteaza ca grupul nou format va putea ajunge dupa 2020 sa faca anual economii de 1,5-2 miliarde euro datorita lucrurilor puse in comun, cum ar fi achizitiile si platformele. Chiar si acum, la Salonul Auto de la Geneva care incepe marti, vor fi lansate doua modele de SUV care au fost dezvoltate in comun de PSA si Opel: Citroen C-Aircroos si Opel Crossland X, ambele fabricate la uzina Opel din Spania. Colaborarea va continua cu SUV-uri de dimensiuni mai mari.
Cele doua grupuri vor forma o companie care va ajunge sa aiba peste 35% in segmentele B si C in Europa.
Opel a avut in ultimul timp o relatie tensionata cu General Motors. Daca in anii 70′ marca era perceputa ca fiind aproape in zona premium, din 1995 ea se afla in declin si a ajuns sa aiba in cei mai slabi ani doar 6% din piata auto germana. Au existat si probleme de calitate, iar managerii General Motors din SUA au fost extrem de inconstanti si au amenintat cu concedieri masive cand a venit criza, spre iritarea guvernelor europene. Opel a inchis in 2014 uzina de la Bochum, prima uzina auto mare care se inchidea dupa cateva zeci de ani in Germania.
Acum, compania are 38.000 de angajati in Europa, din care jumatate in Germania si teama este ca vor fi facute concedieri semnificative.
Opel a suferrit si fiindca a fost printre putinele marci de volum care nu au putut profita de uriasa piata chineza. Marca vindea cam 4-5.000 de masini/an acolo si a fost retrasa din piata in 2014, GM concentrandu-se pe marcile Buick si Chevrolet in China.