Sari direct la conținut

PFA: La ce salariu minim te raportezi când îți declari veniturile pe 2023 / Ce spune ANAF după majorarea de la 1 octombrie

HotNews.ro
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

În 2023 avem două salarii minime în vigoare, iar dacă ai venituri din activități intependente, de exemplu ești PFA (persoană fizică autorizată), nu știi la care dintre ele să te raportezi când trebuie să plătești contribuțiile.

De la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut a fost de 3.000 de lei, iar de la 1 octombrie se ridică la 3.300 lei.

Așadar, la care salariu minim te raportezi când te uiți la plafoanele de 6, 12 și 24 de salarii?

În cadrul unei întâlniri cu contribuabilii, două angajate ale ANAF au afirmat că raportarea se ia în calcul la „salariul minim în vigoare la 25 mai 2023, adică 3.000 lei”.

„Nu mă rapotez la salariul din ziua de astăzi, ci la cel care a fost în 25 mai 2023”, au precizat acestea, menționând că această sumă trebuie luată în considerare și dacă începi activitatea astăzi și ești obligat să depui Declarația unică estimativă în 30 de zile.

Menționăm că pentru veniturile din 2023, Declarația unică (formular 212) se depune până 25 mai 2024.

Conform unui articol din Codul fiscal „în situaţia în care, prin hotărâre a Guvernului sau prin alte acte normative, se utilizează, în acelaşi an, mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară, diferenţiat în funcţie de studii, de vechime sau alte criterii prevăzute de lege (…) se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe ţară, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

La ce plafoane te raportezi când depui Declarația unică în 2024 pentru veniturile pe 2023

Așadar, plafoanele arată așa:

  • Dacă ai venituri între 18.000 – 36.000 lei/an, atunci CAS este zero (e opțional), dar trebuie să plătești CASS de 1.800 lei.
  • Dacă ai venituri între 36.000 – 72.000 lei/an, atunci CAS este 9.000 lei, iar CASS de 3.600 lei
  • Dacă ai venituri mai mari de 72.000 lei/an, atunci CAS este 18.000 lei, iar CASS 7.200 lei

(Evident, la ce este sub 6 salarii minime se plătește doar impozitul pe venit).

Impozitul pe venit rămâne același: 10%.

După ce Klaus Iohannis va promulga Legea privind creșterile de taxe, asumată de Guvernul Ciolacu, plafoanele se vor schimba. Vor fi două: 6 și 60 de salarii, ce vor fi luate în considerare în 2025 pentru veniturile din 2024. În acest sens vom face un articol separat după promulgare și publicarea în Monitorul oficial.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro