Philips va desfiinta aproximativ 1.600 de locuri de munca din cadrul diviziei medicale
Grupul olandez de electronice Philips va reduce numarul angajatilor din cadrul divizei ce produce echipament medical cu aproximativ 5% din totalul de 32.000 de salariati, a anuntat sambata un purtator de cuvant al companiei, citat de AFP.
„In cadrul diviziei medicale, detaliile programului de optimizare au fost recent publicate”, a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant, Arent Jan Hesselink, potrivit NewsIn.
„Din pacate, in acest sector, aproximativ 5% dintre salariati vor fi disponibilizati. Din totalul de 32.000 de locuri de munca, 1.600 de posturi vor fi desfiintate”, a mai spus acesta.
„Dorim ca masurile luate sa ne permita, chiar si in conditiile temperarii cresterii economice, sa ne mentinem marjele de profit sau sa le amelioram pe cat posibil”, a adaugat Hesselink.
Majoritatea angajatilor din divizia medicala a companiei Philips lucreaza in Statele Unite, dar acest „aspect nu va duce la desfiintarea locurilor de munca acolo unde acestea sunt mai numeroase”, a precizat Hesselink.
Philips a raportat o crestere a profitului net cu 7,8%, in al treilea trimestru, la 357 milioane euro, datorita vanzarii participatiei pe care o detinea in cadrul producatorului de semi-conductoare TSMC.