Sari direct la conținut

Piata asigurarilor in 2013: Asiguratorii au avut venituri de peste 8,2 miliarde lei, iar valoarea indemnizatiilor platite asiguratilor a scazut cu 4,69% la 4,9 miliarde lei

HotNews.ro

Primele brute subscrise in anul 2013 au fost de 8,291 miliarde lei, in crestere cu 0,42% fata de anul 2012 (8,256 miliarde lei), iar indemnizatiile brute platite in anul 2013 au totalizat 4,94 miliarde lei, in scadere cu 4,69% fata de anul 2012 (5,183 miliarde lei), a anuntat joi Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Brokerii de asigurare au intermediat aproape jumatate din valoarea primelor brute subscrise (46,84%), in crestere cu 3,20 puncte procentuale fata de anul 2012.

Ponderea asigurarilor in PIB (prime brute subscrise raportate la PIB) a fost in anul 2013 de 1,31%, fata de 1,4% din PIB in anul 2012. In anul 2008, ponderea asigurarilor a fost de 1,78% din PIB. Valoarea primelor brute subscrise in anul 2013 (8,29 miliarde lei) a fost mai mica cu 7,2% fata de maximul atins in anul 2008 (8,93 miliarde lei).

Mai mult de jumatate din primele brute subscrise (50,84%) s-a inregistrat in orasul Bucuresti si in judetul Ilfov.

Stagnarea din anul 2013 a fost cauzata, in principal, de scaderea cu 8,27% a primelor brute subscrise pentru asigurari de viata (pana la 1,653 miliarde lei), in timp ce primele brute subscrise pentru asigurari generale s-au majorat cu 2,84% (pana la 6,637 miliarde lei).

Pe segmentul asigurarilor generale, nivelul subscrierilor in anul 2013 pastreaza ritmul moderat de crestere caracteristic ultimilor 3 ani.

Vezi atasat comunicatul integral al ASF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro