Piața de M&A în 2023: Cumpărători mai prudenți și mai selectivi, procese mai lungi și reglementări în schimbare
Fuziunile și achizițiile sunt un instrument strategic pentru dezvoltarea și creșterea companiilor, în contextul presiunilor din partea concurenței, a noilor tehnologii și a schimbărilor climatice.
În 2023 piața de fuziuni și achiziții a fost mult mai competitivă, cu cumpărători mai selectivi și mai prudenți în achizițiile lor, care vor să se asigure că investițiile pe care le fac pot să creeze valoare în context mai dificil. Astfel, se observă reducerea numărului de tranzacții încheiate la nivel global, cu variații de la o regiune la alta. În plus, vedem o tendință de extindere a duratei procesului tranzactiei, în special a perioadei de analize detaliate (analizele diagnostic pe diverse arii: financiar, fiscal, juridic, operational, comercial, resurse umane, aspecte legate de mediu sau ESG) și a celei de pregătire a activelor scoase la vânzare.
De asemenea, tranzacțiile în 2023 au fost îngreunate de presiunile mari pe partea de finanțare, cu condiții mai dificile la acordare având în vedere dobânzile ridicate, dar și de multitudinea de reglementări, din ce în ce mai stricte și în permanentă schimbare.
În România, piața de M&A a avut o evoluție mai bună decât la nivel global și regional, chiar dacă numărul total al tranzacțiilor a fost în scădere față de anul precedent.
Articol semnat de Andreea Bistriceanu, Director PwC România și Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias