Sari direct la conținut

Piața mașinilor electrice noi a scăzut cu 11% în martie în statele UE

HotNews.ro
Masina electrica la incarcat, Foto: Shutterstock
Masina electrica la incarcat, Foto: Shutterstock

​După multe luni de creștere, înmatriculările de mașini full-electrice noi au scăzut cu 11% luna trecută, în timp ce pentru întregul prim trimestru al anului piața este pe plus cu 4%. În România s-au înmatriculat 3.400 de mașini electrice noi în trei luni.

Datele ACEA arată că întreaga piață auto din UE a crescut cu 4,4%, spre 2,73 milioane mașini în primele trei luni ale anului. Dintre acestea, aproape un milion au fost pe benzină și 332.000 full-electrice. Mașinile diesel au scăzut cu 11%, spre 355.000 unități.

În martie, piața auto totală a scăzut cu 5%, iar cea a electricelor, cu 11%, mai ales că mai multe țări au diminuat subvențiile oferite pentru cumpărarea acestor mașini, iar unele țări au oprit programele care încurajau achiziția electricelor.

Cota de piață a full-electricelor a scăzut de la 14% acum un an, la 13% în prezent.

Germania a avut o scădere de 29% la capitolul mașini electrice, luna trecută.

În România s-au înmatriculat 660 de mașini electrice luna trecută, scădere de 36% față de martie 2023. La trei luni, totalul pentru România a fost de 3.400 de mașini (creștere de 8% față de Q1 2023). Germania este cea mai mare piață UE, cu peste 81.000 de electrice, iar Franța s-a apropiat de 80.000.

Cea mai mare piață europeană pentru mașinile full-electrice este Regatul Unit, cu 84.000 de unități (+11%). Norvegia, un model de succes, a avut 20.000 de mașini înscrise în circulație (-17%).

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro