Sari direct la conținut

Piata masinilor noi a scazut cu 74% in septembrie, cea second-hand s-a injumatatit

HotNews.ro

De aproape un an ne-am obisnuit ca in fiecare luna piata masinilor noi sa scada cu 50 – 60%, septembrie nu a facut exceptie, insa si piata second-hand a scazut puternic, dupa ce in multe luni ale anului a urcat puternic, arata datele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Inmatricularile de masini noi nu au trecut nici de 7.000 de unitati, iar cele de second-hand au depasit inivelul de 12.000. La masini noi scaderea a fost de 74%, la cele SH de 53%.

Astfel, luna trecuta s-au inmatriculat circa 6.700 masini noi in tara, putin fata de cele 26.500 inscrise in a noua luna din 2008. Dacia a ramas marca numarul unu, insa inmatricularile au fost de trei ori mai mici, circa 2.000 de unitati, in timp ce Skoda si-a pastrat locul secund dar a scazut si ea mult, de la circa 2.500, la 740 de masini. Renault a ocupat locul trei, cu un nivel al inmatricularilor de patru ori mai scazut (circa 540, fata de 2.200 in septembrie anul trecut), in timp ce locurile patru si cinci au fost ocupate de Volkswagen si Ford, cu scaderi de circa 75%.

Nici la inmatricularile de second-hand nu mai sunt cresteri, cifrele pentru septembrie indicand circa 12.600 de masini inscrise, fata de 26.900 anul trecut. Volkswagen a ramas marca preferata de cei mai multi, insa cifrele ei au scazut de la 7.600, la circa 3.600. Opel a scazut si ea de la 5.400, la circa 3.300, in timp ce Ford si-a mentinut pozitia a treia, scazand insa mult, de la 2.700, la 1.100 de masini. Marcile germane Audi si BMW au ramas in top cinci al masinilor second-hand, cu vanzari de 11 ori, respectiv de sase ori mai mari fata de cele din segmentul masinilor noi (S-au vandut 80 de masini Audi noi si 94 BMW).

In septembrie anul trecut piata romaneasca era in criza, insa scaderile abia incepeau si dupa multe luni in care inmatricularile de masini noi depaseau pragul de 20.000, anul acesta rar s-a trecut de 10.000. Pentru second-hand, in lunile de maxim s-au depasit 50.000 de masini inscrise, astfel ca valoarea de 12.000 e una slaba in comparatie cu recordurile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro