Sari direct la conținut

Piața media românească va depăși jumătate de miliard de euro în 2021/ Bugetele de media digitală au crescut cu 6% în 2020, principalii beneficiari fiind Google, Facebook și Programmatic

HotNews.ro
Media, Foto: Hotnews
Media, Foto: Hotnews

Piața media va depășit jumătate de miliard de euro în acest an, după ce anul trecut a înregistrat 462 milioane euro, estimează Initiative România, în raportul The Media Fact Book, care precizează că bugetele de media digitală au crescut cu 6% în 2020, principalii beneficiari fiind Google, Facebook și Programmatic.

„Sunt 13 ani de la criza din 2008-2009 și abia acum putem să spunem că depășim ca volume de media maximul istoric al pieței din 2008. Aș spune că după un 2020 cu un declin temperat al industriei media, aceasta și-a reluat cursul normal, ascendent, cu care ne-a obișnuit în ultimii 6 ani”, a declarat Alexandra Olteanu, managing director Initiative România.

La rândul său, Cătălin Florea, Head of Product Initiative România, în 2021, smart TV-ul este mai folosit decât tabletele pentru accesarea conținutului online, iar redescoperirea vieții de acasă promite să influențeze consumul de media pe termen lung.

“Lucrăm pe Teams, ne reconectăm la birou, iar jobul de înțelegere a consumatorului este mai mult ca un safari și mai puțin ca o cercetare de laborator”, a adăugat el.

Cnform sursei citate, 2020 a fost primul an în care audiențele TV au crescut cu 3% în rândul targetului 18-54 ani, din mediul urban.

Raportul arată faptul că un număr mai mare de telespectatori cu educație medie și înaltă au urmărit programe TV anul trecut (+3.1pp), iar din rândul acestora, publicul feminin este mai însemnat (+1.1pp).

• Se observă o mutare a audiențelor către intervalul off prime time și o creștere a timpului de vizionare cu 6%, comparativ cu 2020.

• Bugetele TV au scăzut în 2020 cu 2%, dar înregistrează o creștere de 9% în 2021, dublate de o inflație de preț de două cifre.

• Bugetele de media digitală au crescut cu 6% în 2020, față de 2019, principalii beneficiari fiind Google, Facebook și Programmatic, iar pe măsură ce înaintăm în 2021, se poate observa o creștere puternică (estimată la +19%) și în acest an.

Potrivit documentului, 2020 a fost caracterizat de foarte multe lucruri, unul dintre ele fiind explozia folosirii de dispozitive mobile – pentru că lumea exterioară a fost în mare parte inaccesibilă fizic.

Astfel s-a înregistrat:

• 4% creștere pentru aplicațiile de mesagerie

• 11% creștere pentru plățile online

• 15% creștere pentru aplicațiile de online banking.

„Pentru 2021, jucătorii locali și globali vor continua să dezvolte noi formate, cât mai adaptate pentru dispozitivele mobile, și vor căuta soluții pentru viitoarea lume „cookieless”, astfel încât să ofere posibilități de targetare și optimizare avansate”, conform sursei citate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro