Sari direct la conținut

Piata muncii: americanii au recuperat 63% din locurile de munca pierdute pe timpul crizei, noi am recuperat doar 30%

Businessday.ro

Potrivit Bloomberg, SUA a recuperat deja 63% din numarul locurilor de munca pierdute pe timpul crizei, respectiv 5,51 milioane din 8,74 milioane, performanta destul de buna daca tinem cont de faptul ca multe dintre companiile americane continua sa isi reduca personalul, iar cresterile de profit au fost obtinute in primul rand prin reduceri de costuri, nu prin cresteri de venituri.

In ce priveste Romania, lucrurile stau mult mai prost. Astfel, daca in septembrie 2008, numarul total al salariatilor raportati de angajatori era de 5,26 milioane, in decembrie 2010, numarul acestora a scazut la 4,5 milioane, de unde rezulta o scadere de 760.000 in doar doi ani.

In noiembrie 2012, angajatorii romani au raportat un total de 4,73 milioane de salariati, in crestere cu aproximativ 230.000 fata de sfarsitul anului 2010, ceea ce inseamna ca, in ultimii doi ani, nu am recuperat decat 30% din numarul locurilor de munca pierdute intre 2008 si 2010.

Pe de alta parte insa, daca ne raportam la evolutia ratei somajului in cele doua tari, lucrurile stau diferit:

– in SUA, desi 63% din numarul locurilor de munca pierdute au fost recuperate, rata somajului a crescut de la 4.6% in ianuarie 2007, la 7,9% in ianuarie 2013 (+3.3 pp), atingand un maxim de 10% in octombrie 2009;

– in Romania, desi doar 30% din numarul locurilor de munca au fost recuperate, rata somajului BIM a crescut de la 5,9% in noiembrie 2008, la 6,7% in noiembrie 2012 (+0,8 pp), dupa ce a atins un maxim de 7,5% la mijlocul anului 2011. In cifre absolute, avem 530.000 de salariati in minus, si mai putin de 100.000 de someri in plus.

Cu alte cuvinte, Romania sta foarte bine din punctul de vedere al ratei somajului, desi ne vor mai trebui cel putin 4 ani pentru a ajunge din nou la numarul de angajati inregistrat in 2007-2008. Foarte probabil, o parte dintre cei care au ramas fara un loc de munca in ultimii ani s-au pensionat, altii au plecat la munca in strainatate, iar altii muncesc acum fara acte.

Nota: in cei 4,7 milioane de salariati intra atat personalul din companiile cu cel putin 4 angajati (4,32 milioane, numarul cel mai des citat in media), cat si cei 0,41 milioane de salariati care lucreaza in firmele mici, cu 1-3 angajati.

Comenteaza pe blogul Businessday.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro