Sari direct la conținut

Piața românească de artă, în creștere

HotNews.ro
Peisaj de toamnă - Adrian Ghenie, Foto: Artmark
Peisaj de toamnă - Adrian Ghenie, Foto: Artmark

​Cu vânzări totale de aproximativ 1,1 milioane euro, Licitația Artmark de Vară de ieri seară, 16 iunie 2022, urcă pe locul 4 în istoria licitațiilor semestriale ale Casei. Totodată, la evenimentul de aseară s-a înregistrat un record de participare online: dacă în trecut maximul a fost de 300 de palete participante, aseară au fost prezente aproape 500 de palete online, înregistrate și ofertante din peste 10 țări, competiția foarte mare ducându-se între colecționarii din România, Germania, Ungaria și America de Nord.

Cel mai însemnat eveniment estival al pieței românești de artă, din acest an, a adus și cea mai mare adjudecare pentru licitațiile de vară din ultimii 5 ani. Capodopera „Pe Bucegi”, semnată de pictorul național Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată pentru 196.000 de euro. Pentru a dobândi opera de mari dimensiuni, care provine, istoric, din colecția Reginei Elisabeta, colecționarii online sau prin telefon au disputat capodopera vreme de 15 minute. Totodată, rezultatul de aseară are și cea mai mare valoare înregistrată în piața românească de artă pentru o lucrare cu tematică pastorală a lui Nicolae Grigorescu.

Pictorul național este urmat de Nicolae Tonitza, a cărui operă ,,Fundița roșie” a fost adjudecată aseară pentru 80.000 de euro. O surpriză a Licitației Artmark de Vară a fost artistul Ion Țuculescu, ale cărui opere, rare în piață, sunt tot mai căutate de colecționari. Aseară, pictura „Ușa verde”, provenind din colecția artistului Octav Angheluță, s-a adjudecat peste maxima estimării casei, cu 75.000 de euro. Licitația de Vară demonstrează că, în continuare, colecționarii, cunoscători ai valorilor artei românești de patrimoniu, sunt atrași nu doar de valențele estetice ale operelor de artă ca produs cultural, dar și de potențialul de câștig din creșterea valorii de piață.

O adjudecare-spectacol a fost oferită de „Peisaj de toamnă”, lucrare de tinerețe a artistului contemporan Adrian Ghenie, care deține recordul la segmentul artei contemporane. Opera a crescut în licitație 36 de pași, de la prețul de pornire de 4.000 de euro la prețul de adjudecare de 35.000 de euro. Peste maxima estimării casei, dintre loturile segmentului de artă contemporană, a fost adjudecată și pictura lui Alexandru Ciucurencu „Natură statică cu trei vase și mere”, pentru 23.500 de euro. Rezultatele segmentului artei contemporane demonstrează interesul crescut al colecționarilor nu doar pentru arta consacrată muzeal, ci și pentru opere cu potențial de creștere a valorii în timp.

Licitația anterioară de sfârșit de semestru, Licitația Artmark de Iarnă 2021, a înregistrat vânzări totale de 927.000 de euro, iar cea mai valoroasă adjudecare a evenimentului a fost tot o pictură de Nicolae Grigorescu, „Fata cu oglindă”, care s-a tranzacționat pentru 70.000 de euro, urmată tot de o lucrare de Ion Țuculescu, „Ocean brun”, care s-a adjudecat pentru 50.000 de euro.

Fundița roșie – Nicolae Tonitza

Articol susţinut de A10 by Artmark

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro