Sari direct la conținut

Pierderi in industria carnii de porc

Romania Libera

Afacerile producatorilor din industria carnii vor inregistra pierderi majore dupa ce Uniunea Europeana a prelungit embargoul privind importurile de carne de porc si porci vii proveniti din Romania pana la sfarsitul lui 2009, din cauza persistentei pericolului de pesta porcina.

„Pierderile noastre vor fi foarte mari”, ne-a declarat ieri vicepresedintele companiei Angst, Stefan Padure.

„In plus, ne vom confrunta cu o concurenta neloiala pe piata romaneasca”, mai spune acesta.

Concurenta neloiala

Vicepresedintele Angst considera ca, prin interzicerea exportului de carne si preparate din carne de porc pe piata Uniunii Europene, producatorii care au facut investitii pentru alinierea unitatilor de productie la standardele europene vor concura pe piata autohtona cu cei care nu au facut astfel de investitii, data fiind perioada de tranzitie negociata cu autoritatile de la Bruxelles pana in

2009. „Compania Angst a facut pana acum investitii de peste 7 milioane de euro. Nu le putem amortiza prin pret, pentru ca ne confruntam cu aceasta concurenta neloiala”, mai spune vicepresedintele Angst.

Romania are protejate pe piata Uniunii Europene doua produse – carnatul de Plescoi si salamul de Sibiu. „Nu putem exporta prin prelungirea embargoului nici una dintre aceste doua marci – afirma stefan Padure.

Dat fiind faptul ca embargoul presupune interdictia vanzarii pe piata Uniunii Europene a carnii si produselor din carne de porc obtinute la o temperatura de fierbere mai mica de 70 de grade, cu aceste produse crud-uscate nu mai avem nici o sansa sa iesim prea curand.

Am putea exporta crenvurstii sau salamurile fierte, dar concurenta este acerba pe aceste produse, iar singurul nostru atu, forta de munca ieftina, a disparut.” Vicepresedintele Angst afirma ca, la ora actuala, se inregistreaza un deficit mare de forta de munca si in sectorul industrializarii carnii.

„Transatorii si macelarii calificati au plecat in Spania si Italia. Cei care au ramas sunt platiti aproape la nivelul din UE”, explica acesta.

Situatie grava in Romania

In momentul aderarii la UE, la 1 ianuarie 2007, embargoul era valabil pana la 30 septembrie, insa pesta porcina nu este controlata – mentioneaza documentul Comisiei Europene.

Reuniti miercuri la Bruxelles, experti veterinari din cele 27 de state membre au decis prelungirea diferentiata a acestor masuri, ca urmare a numarului inegal de focare de infectie detectate.

„Situatia este deosebit de grava in Romania, unde in august au fost detectate cazuri in marile ferme comerciale si 164 de cazuri in micile ferme de crestere a porcilor, in primul semestru al anului 2007” – conform aceleiasi surse.

Integral in Romania libera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro