Sari direct la conținut

Pierre Moscovici: Franta nu va adopta Pactul european pentru disciplina bugetara in lipsa unei strategii de crestere economica. / Grecia trebuie sa ramana in zona euro

HotNews.ro

Franta nu va ratifica Pactul european pentru disciplina bugetara in lipsa unor masuri de crestere economica adaugate la acest document, a declarat noul ministru francez al Economiei, Pierre Moscovici, citat de LesEchos. „Trebuie sa reorientam constructia europeana, fara a ne abate insa de la disciplina fiscala”, a afirmat Moscovici.

„In mod clar, Franta nu va ratifica Pactul pentru disciplina bugetara, deoarece el trebuie completat cu masuri pentru crestere economica, de o strategie de crestere”, a declarat oficialul francez.

„Asa cum Francois Hollande a declarat de multe ori, trebuie sa reducem datoria publica, sa reducem deficitele, sa securizam situatia Frantei. O tara care se imprumuta este o tara saraca”, a adaugat Moscovici.

In ceea ce priveste situatia din Grecia, Moscovici a afirmat ca „Vrem ca Grecia sa ramana in zona euro. Grecia este membru al Uniunii Europene, iar zona euro trebuie sa ramana unita”.

Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, declara, vinerea trecuta, ca a pus la punct vineri un plan de 6 puncte pentru un „pact european de crestere”, dar a declarat ca Grecia trebuie sa isi mentina angajamentele sale de reforma, in cazul in care doreste sa primeasca in continuare ajutor financiar extern si sa ramana in zona euro. Intr-un discurs sustinut in Bundestag, Westerwelle a afirmat ca Germania se va concentra de asemenea pe cresterea economica, dar acest lucru nu va insemna cheltuieli mai mari.

„La nivel european, trebuie sa ne concentram pe crestere economica. Uniunea Europeana nu poate insa sa cheltuie mai mult decat inainte, ci trebuie sa utilizeze mijloacele mai bine decat pana acum”, spune ministrul german de Externe.

El a adaugat ca Germania doreste sa mentina zona euro unita, insa Grecia trebuie sa hotarasca daca isi doreste cu adevarat sa ramana acolo: „In ce priveste viitorul Greciei in zona euro, totul sta in mainile Atenei. Noi vrem sa ajutam Grecia, dar Grecia trebuie sa fie gata sa accepte ajutorul. In cazul in care Grecia se abate de la calea reformelor, plata urmatoarelor transe din ajutorul extern pentru Atena nu va fi posibila. Solidaritatea nu este singura conditie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro