Sari direct la conținut

Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartierul răsărit acolo unde pășteau oile, din marea libertate de a avea voie să trăiești în casa ta de pe pământ

Clădiri de birouri din cartierul Aviației din București, Foto: Agerpres
Clădiri de birouri din cartierul Aviației din București, Foto: Agerpres

La început a fost Exodul, nestăvilita dorință de a evada din blocurile Bucureștiului socialist. După 45 de ani de locuire colectivă în socialism, în sfârșit fiecare român avea libertatea de a-și construi o locuință individuală.

Așa se face că un vast câmp, pe care își pășteau cândva oile ciobanii macedoneni, s-a transformat în satul milionarilor. Fără arhitecți, fără niciun plan de urbanism, croită după imaginația fiecăruia, zona care aparține administrativ de comuna Voluntari a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii 30 de ani.

O localitate fost rurală, bizară, nesistematizată, cu vile luxoase, înghesuite pe mici fâșii de teren, tarlale aflate în vecinătatea Piperei corporatiste cu blocuri din oțel și sticlă, cartierul La Defence românesc. Un fel de Beverly Hills cu fosă septică. În prezent, Pipera rămâne o zonă tot mai scumpă, chic, etalon al pricopselii, prețul mediu pe mp într-un ansamblu rezidențial depășind 2.200 de euro.

Citește, pe B365.ro, cum s-a transformat un cătun de la marginea Bucureștiului, populat în special de ciobani macedoneni, în primul și cel mai mare cartier rezidențial și de business din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro