Pitesti: Doua persoane au fost ranite in urma unei explozii dintr-un bloc de locuinte
O femeie si un copil au fost raniti, vineri seara, intr-o explozie produsa intr-un apartament al unui bloc situat in cartierul Craiovei din municipiul Pitesti. Cele doua persoane au suferit arsuri pe fata si pe maini. Potrivit primelor informatii oficiale, explozia s-a produs din cauza unui aragaz, care avea scapari de gaz, in momentul in care proprietarul imobilului a aprins lumina in bucatarie, informeaza Agerpres.
Potrivit medicului de garda de la Urgenta Spitalului Judetean, Sorin Dragomir, cele doua victime sunt in afara oricarui pericol.
Femeia va ramane internata la reanimare pana sambata dimineata, intrucat sufera de arsuri mari, in timp ce copilul de sase ani a fost mutat la Spitalul de Pediatrie Pitesti, cu rani usoare.
Deflagratia a fost extrem de puternica si a afectat toate cele patru apartamente aflate la ultimul etaj al blocului J 9 din cartierul Craiovei. Suflul exploziei a aruncat bucati din ferestre pe sosea, la o distanta de 50 de metri.