Sari direct la conținut

Planul de plafonare a prețului petrolului rusesc, aproape de final / Ce limită de cotație ar putea fi impusă: „Ar fi frumos”

HotNews.ro
Petrol rusesc, Foto: Ink Drop / Alamy / Alamy / Profimedia
Petrol rusesc, Foto: Ink Drop / Alamy / Alamy / Profimedia

Responsabili americani și occidentali finalizează planurile de impunere a unui plafon la prețul petrolului rusesc, în condițiile în care Banca Mondială a avertizat că orice plan va avea nevoie de participarea activă a economiilor de piață emergente pentru a fi eficient, transmite Reuters.

Impunerea unei limite superioare de preț pentru petrolul rusesc vine în condițiile în care se apropie data de 5 decembrie, când va intra în vigoare un pachet de sancțiuni UE decise la începutul lunii iunie. Pachetul conține o interdicție totală a importurilor de țiței și produse petroliere rusești transportate pe mare. Aceasta acoperă 90% din importurile de petrol din Rusia.

Ce limită de cotație ar putea fi impusă

Mai mulți oficiali au declarat că nu a fost decisă încă nicio limită de preț, însă o persoană familiarizată cu procesul a spus că plafonul va fi stabilit în conformitate cu media istorică de 63-64 de dolari pe baril – un nivel care ar putea forma o limită superioară naturală a cotației petrolului.

Un astfel de nivel este în concordanță cu declarațiile recente ale secretarului Trezoreriei, Janet Yellen, potrivit cărora un plafon de preț în intervalul de 60 de dolari/baril ar oferi Rusiei un stimulent pentru a continua să producă petrol.

Administrația Joe Biden vede în plafonarea prețului o modalitate de a reduce veniturile din petrol ale Rusiei, o sursă majoră de finanțare a războiului său împotriva Ucrainei, menținând în același timp fluxul de petrol rusesc și evitând creșterile de preț.

Prețul concret va fi stabilit în următoarele săptămâni, înainte de introducerea – planificată pentru 5 decembrie – a unui embargo european asupra petrolului rusesc și a restricțiilor asociate privind transportul maritim de petrol și asigurarea acestor încărcături.

Un oficial de rang înalt al administrației Biden a afirmat că relatările privind orice interval de preț sunt greșite, dar a refuzat să ofere detalii.

Oficialii americani au ripostat la un articol al Bloomberg News care cita surse anonime, potrivit căruia ar fi fost forțați să revizuiască planurile pentru plafonarea prețurilor, cu mai puține țări participante și un nivel de preț mai ridicat.

Unele țări deja au pârghii mai bune de negociere

Administrația Biden a declarat constant presei, în ultimele săptămâni, că plafonarea prețurilor a dat deja roade, permițând unor țări să ceară reduceri mai mari de la Moscova.

De asemenea, Bloomberg a relatat că și Coreea de Sud le-a spus în privat națiunilor G7 că intenționează să se conformeze, iar oficialii G7 încercau, de asemenea, să atragă alături de ei Noua Zeelandă și Norvegia.

„Casa Albă și administrația păstrează direcția în ceea ce privește implementarea unui plafon de preț eficient și puternic pentru petrolul rusesc, în coordonare cu G7 și alți parteneri”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, Adrienne Watson.

Yellen a spus presei la începutul acestei luni că alianța care a insistat pentru plafonarea prețului include Grupul celor șapte, Uniunea Europeană și Australia și că „nu încearcă să înscrie alte țări”.

„Pentru noi, succesul nu va fi numărul de țări care vor ridica mâna pentru a spune `Susținem ceea ce faceți, facem parte din coaliție`. Nu căutăm asta. Ceea ce vrem să vedem este că petrolul rusesc continuă să curgă în piață și că țările se folosesc de pârghiile oferite de existența acestui plafon pentru a negocia prețuri mai mici”, a adăugat ea.

Diplomații occidentali spun că plafonul de preț oferă deja Indiei și altor cumpărători de petrol rusesc o pârghie mai bună în negocierile cu Moscova, permițându-le să obțină reduceri mari.

„Ar fi frumos”

Ministrul indonezian de finanțe, Sri Mulyani Indrawati, a declarat pentru Jakarta Post într-un interviu publicat miercuri că Yellen i-a spus că plafonul va fi stabilit la un nivel care să fie suficient pentru a crea profit, dar nu un „profit supradimensionat”.

„Dacă ar fi de 60 (de dolari pe baril), asta s-ar potrivi cu adevărat cu bugetul meu. Ar fi frumos”, a adăugat Sri Mulyani.

Banca Mondială a apreciat miercuri că plafonarea prețului petrolului de către G7 ar putea afecta fluxul de petrol din Rusia, dar că este un „mecanism netestat” și că are nevoie de participarea marilor piețe emergente și a țărilor în curs de dezvoltare pentru a fi eficient.

Institutția a subliniat că Rusia a declarat că nu va face comerț cu țările care participă la plafonarea prețurilor. Oficialii americani spun că plafonarea prețurilor va fi controlată prin certificate luate de la cumpărătorii din jurisdicțiile locale.

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro