Sari direct la conținut

Plasarea hidrogenului ca sursă de energie exclusivă a viitorului este o abordare greșită – Asociația Energia Inteligentă

HotNews.ro
Retea hidrogen in amestec cu gaze, Foto: Asociatia Energia Inteligenta
Retea hidrogen in amestec cu gaze, Foto: Asociatia Energia Inteligenta

Un studiu privind injectarea hidrogenului în rețelele de transport și distribuție gaze din România, realizat de Asociația Energia Inteligentă, arată că o Românie cu energie verde preponderentă se poate realiza folosind hidrogenul ca Vector al Energiei. Folosirea hidrogenului în acest rol aduce reduceri asupra facturilor la consumatorul final și face posibil acest deziderat. O abordare greșită, vizibilă astăzi în România, de a plasa hidrogenul ca și combustibilul exclusiv al viitorului este o abordare greșită care poate aduce costuri de până la 5 ori mai mari la nivelul consumatorului final, susține Asociația Energia Inteligentă.

Studiul prezintă pașii necesari unei Foi de parcurs a implementării hidrogenului ca vector și integrator al energiei:

Momentul zero (care a fost depășit odată cu realizarea Studiului Hidrogenul un nou capitol al energei) și care a arătat că:

  • știm că se va putea face cu Hidrogenul ca să devina un Vector al Energiei în România,
  • știm cu cine se poate face cu Hidrogenul ca să devina un Vector al Energiei în România,
  • știm unde și ce s-a făcut cu Hidrogenul ca să devina un Vector al Energiei în România.

1. Poziționarea urgentă a autorităților, după:

  • consultarea stakeholderilor,
  • analiza amănunțită a (fezabilității) scenariilor propuse de Asociația Energia Inteligentă,
  • varianta cea mai plauzibilă.

2. Măsuri de implementare:

  • tehnică,
  • legislativă (în special reglementare),
  • cercetare-dezvoltare-inovare,
  • dezvoltarea de proiecte pilot.

În cadrul studiului s-a prezentat o construcție a infrastructurii de hidrogen pentru România, cu soluții cuprinse între următoarele patru scenarii de dezvoltare a acesteia:

  • conversia actualei infrastructuri de gaze naturale, astfel încât rețeaua să fie utilizată pentru amestecuri ale acestora cu hidrogenul, ceea ce înseamnă, practic, transportul unui mix de hidrogen și gaze naturale;
  • reconversia treptată a actualei rețele de transport și distribuție gaze naturale, astfel ca în cele din urmă să putem transporta doar hidrogen, 100%;
  • conversia parțială doar a anumitor subsisteme de transport sau distibuție – aici putem avea ambele variante, subsisteme cu amestecuri de hidrogen și gaze naturale, sau microrețele cu hidrogen 100%; și
  • realizarea unor sisteme complet noi, independente de actuala infrastructură de gaze naturale.

Hidrogenul este șansa ca România să aibă preponderent energie verde în viitor, și asta se va realiza doar dacă acțiunea este trecută din planul superficial al abordării din prezent, într-un plan profund profesional, mai arată Asociația Energia Inteligentă.

Citește și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro