Sari direct la conținut

Plata taxei la podul de la Fetești este în continuare în vigoare. Anunțul companiei de drumuri

HotNews.ro
Statia de taxare Fetesti-Cernavoda, Foto: AGERPRES
Statia de taxare Fetesti-Cernavoda, Foto: AGERPRES

Plata taxei pentru trecerea podului de la Feteşti este în continuare obligatorie, iar momentul în care se va renunţa la aceasta va fi anunţat din timp, a transmis joi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Precizările au loc în contextul în care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că a cerut suspendarea taxei de pod în perioada lucrărilor de reparaţii, care vor continua și pe perioada verii.

  • „În prezent, taxa de pod la Feteşti este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice.
  • Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de contraventie)”, a transmis CNAIR.

Compania spune că va anunța public momentul şi perioada în care achitarea taxei de pod de la Feteşti va fi suspendată.

Lucrările de reabilitare la podul peste brațul Borcea de pe Autostrada Soarelui, începute în februarie și unde sunt impuse restricții de circulație, vor continua și în perioada sezonului estival, conform ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. El anunța miercuri că a cerut suspendarea taxei de pod în perioada lucrărilor de reparaţii.

Grindeanu spune, într-un mesaj pe Facebook, că mobilizarea constructorului pe şantierul podului peste braţul Borcea (A2) este una „bună” și a ajuns la un stadiu fizic de peste 74%.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, motiv pentru care calea II de circulaţie, sensul Constanţa – Bucureşti, a fost închisă traficului.

Printre lucrările principale ce vor fi executate: frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc.

Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

Contractul de reabilitare de circa 68 de milioane de lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, iar durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate sunt executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro