Sari direct la conținut

Plângerea penală la licitația pentru modernizarea sistemului 112: Cum a stabilit DNA că faptele de care erau acuzați militarii STS nu există

HotNews.ro
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta
112, Foto: Facebook/ ISU Constanta

​Procurorii militari din DNA au explicat pentru HotNews.ro motivele pentru care au clasat plângerea penală împotriva angajaților STS care au evaluat ofertele în cadrul licitației de peste 184,7 milioane lei pentru modernizarea sistemului 112. Procurorii susțin că deciziile angajaților STS au făcut obiectul unei contestații la CNSC și prin urmare deciziile acestora „nu aveau caracter definitiv şi, până la proba contrarie, prezumau legalitatea şi, implicit, buna credinţă în adoptarea acestora”.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis în data de 3 iulie către HotNews.ro că DNA ar fi clasat cauzele de abuz în serviciu și fals intelectual formulate împotriva membrilor comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul licitației.

Drept urmare, HotNews.ro a solicitat detalii din partea DNA și vă prezentăm mai jos integral precizările transmise de procurori:

„La data de 10 iunie 2019, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari a fost înregistrată plângerea penală formulată de reprezentantul unei societăți comerciale, în care se sesizează posibilitatea comiterii unor infracțiuni de abuz în serviciu și de fals intelectual de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul unei instituții publice, în legătură cu derularea procedurii de achiziție publică a unor echipamente și aplicații informatice.

Cercetările efectuate în cauză au avut în vedere caracterul prezumtiv al prejudiciului menționat în plângere, în condiţiile în care procedura de achiziţie publică era în plină derulare.

Printre altele, procurorii militari au reținut în motivare că presupusa încălcare a prevederilor legale, cu referire la „fraudarea procedurii de licitaţie publică”, nu a avut în vedere faptul că procedura de achiziţie publică era în plină derulare și că deciziile adoptate de către reprezentanţii autorităţii contractante, constituiți într-o Comisie de evaluare, au făcut obiectul unei contestaţii la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestațiilor. Prin urmare, aceste decizii nu aveau caracter definitiv şi, până la proba contrarie, prezumau legalitatea şi, implicit, buna credinţă în adoptarea acestora.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, susținuta „prejudiciere a statului” cu o sumă exprimată ca fiind de ordinul milioanelor de euro şi care ar fi reprezentat „diferenţa între garanția oferită de subscrisă și de ceilalți participanţi la licitație” apare ca una ipotetică şi nicidecum ca fiind una produsă şi având caracter cert.

Prin urmare, la data de 20 iunie 2019, procurorii anticorupție au dispus o soluție de clasare, întemeiată în drept pe prevederile art. 16 alin 1, lit. „a” (fapta nu există) și art. 16 alin 1, lit. „b”, teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală ….) din Codul de procedură penală.”, se arată în răspunsul DNA.

Vezi AICI răspunsul DNA la solicitarea HotNews.ro.

Povestea contestării și a plângerii penale la licitația STS de modernizare a sistemului IT al numărului unic de urgență 112:

  • Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a demarat în vara anului trecut o licitație pentru modernizarea sistemului 112 (n.a numărul unic de urgență), contract cu o valoare estimată la peste 184,7 milioane lei (fără TVA).
  • Utilizatorii care dețin telefoane mobile echipate cu funcționalitatea Advanced Mobile Location – AML ar putea fi localizați de STS cu o acuratețe între 5 și 50 de metri, atunci când sună după ajutor la 112, potrivit unor noi funcționalități care ar urma să fie implementate în sistemul 112, până la sfârșitul anului 2020.
  • În cadrul licitației, STS a primit 5 oferte, însă doar trei au ajuns în etapa finală. Este vorba de ofertele depuse de:

1. Telekom Romania Mobile Communications (având ca terți susținători pe Mediatel Data, World Profesional Services – fostul Teamnet fondat de Sebastian Ghiță, Industrial Computer Group, Trencadis Corp, și ca subcontractanți pe: Nova Tech Integrated Solutions, Industrial Computer Group și All Business Management)

2. Orange Romania (lider de consorțiu) și Atos Convergence Creators (ofertant), având ca subcntractanți pe: Felix Telecom, Atos Spain SA, Radcom și Greensoft)

3. Omnilogic (ofertant – lider de consorțiu), alături de Avaya Enterprise (ofertant), Beta 80 SpA (ofertant)și Starc4SYS (ofertant).

  • Consorțiul reclamant a avut cel mai bun punctaj la oferta tehnică, dar ulterior STS le-a declarat neconformă oferta financiară, motiv pentru care asocierea de firme a făcut contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
  • După obținerea mai multor informații de la STS referitoare la procedura de evaluare a ofertelor de la licitație, asocierea formată din firmele Omnilogic, Avaya Enterprise (SUA), Beta 80 SpA (din Italia) și Starc4SYS a depus și plângere penală la DNA, document obținut și consultat de HotNews.ro.
  • În plângerea penală, consorțiul condus de Omnilogic îi acuza pe angajații STS din comisia de evaluare a ofertelor de abuz în serviciu și fals intelectual pentru că le-ar fi permis și i-ar fi ‘încurajat’ pe alți doi ofertanți să modifice prețurile unitare în timpul licitației, lucru interzis de legea achizițiilor publice.
  • În plus, consorțiul susținea că în oferta tehnică, care a și obținut punctajul cel mai mare în cadrul licitației, ofereau 8 ani de garanție la produsele și serviciile licitate, spre deosebire de ceilalți ofeanți care ofereau doar 5 ani de garanție.

Prin eliminarea persoanei vătămate (n.a eliminarea din licitație), statul a pierdut contravaloarea a 3 ani de garanţie suplimentară pe care o ofeream, în cuantum de 3.271.051 EURO. Totodată, prin fraudare s-a creat un incident care a dus la contestarea la CNSC ce poate ti urmată de o acţiune în instanţă, acţiune ce va bloca procedura de licitaţie deci va duce la pierderea de către statul român a banilor din Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa priotitară 5, întrucât aceasta expiră în 2020 și nu se poate prelungi. Prin urmare, statul român va fi nevoit să plătească la final 100% modernizarea 112 întrucât prin fraudarea procedurii de licitație s-a pierdut șansa respectării termenelor astfel încât să se poată profita de banii europeni (se pierde cofinanțarea de 85%).„, se arăta în plângerea penală consultată de HotNews.ro.

  • CNSC a decis în data de 26 iunie 2019 să respingă ca nefondată contestația formulată de Omnilogic (n.a lider al asocierii celor patru firme) fără să facă publice și motivele deciziei.
  • Reprezentanții consorțiului condus de Omnilogic au precizat în data de 3 iulie pentru HotNews.ro că „cel mai probabil vor ataca în instanță decizia CNSC.”

Procedura de licitație este încă în derulare și rămâne de văzut dacă decizia CNSC va fi atacată în instanță.

Prin respingerea ofertei depuse de consorțiul condus de Omnilogic, favorit în câștigarea licitației este consorțiul condus de Orange România, companie care a și intervenit în cadrul contestației depuse la CNSC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro