Sari direct la conținut

PNL depune o moțiune împotriva ministrului Anton: Guvernul PSD-ALDE blochează producția națională de energie și dă țara pe mâna rușilor

HotNews.ro
Ministrul energiei Anton Anton, Foto: Ministerul Energiei
Ministrul energiei Anton Anton, Foto: Ministerul Energiei

​PNL va depune miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului energiei Anton Anton, intitulată „S.O.S sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!”. Prin această moțiune, PNL atacă dur ALDE și pe „adevăratul ministru al energiei, Daniel Chițoiu”. Vezi textul moțiunii obținut de HotNews.ro.

Câteva fragmente din textul moțiunii:

Prețurile finale la energie electrică au crescut cu peste 20% în 2018 față de nivelul din 2015. Prețurile finale la gaz natural au crescut cu peste 15%. Aceasta este consecința faptului că Guvernul PSD-ALDE a crescut taxele, a creat un haos legislativ, iar consumatorii nu își cunosc drepturile pe care le au într-o piață liberă. Mai grav este că piața a fost afectată de distorsiuni majore întrucât atât ANRE, cât și companiile mari în care statul român este acționar majoritar sau semnificativ, au fost deprofesionalizate și politizate prin angajarea “în masă” a unor rude, apropiați sau oameni de partid ai liderilor PSD-ALDE.

Recent, aproape jumătate dintre locuitorii orașului Brașov au rămas, ore întregi, fără energie electrică după ce o stație de transformare a cedat, luând pur și simplu foc, din cauza lipsei investițiilor la Electrica, companie în care statul are putere de decizie, pentru că deține 48,8% din acțiuni. În tot acest timp, preocuparea adevăratului ministru al energiei, Daniel Chițoiu, era cum să mărească la un nivel obraznic indemnizațiile oamenilor puși de ALDE în conducerea Electrica SA. Vorbim despre indemnizații de 10 000 – 15 000 de euro pe lună, adică de peste 20 de ori mai mari decât cele ale Enel România sau Engie, în profund dispreț față de milioanele de români și miile de angajați ai Electrica S.A. care supraviețuiesc, de la o lună la alta, cu salariul minim pe economie. Nea Gicu Jupânu’ Iorga, șeful clubului de table din Giurgiu și mâna dreaptă a deputatului ALDE Toma Petcu, va încasa 10 000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Și dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e rușine?

La Transelectrica situația investițiilor este dezastruoasă. La Transgaz, Guvernul refuză să aprobe revizuirea planului de dezvoltare a rețelei pe 10 ani pentru că firmele controlate de PSD nu au garanția că vor câștiga contractele de modernizare și dezvoltare a proiectelor de infrastructură pe care conducerea societății se încăpățânează să le facă, chiar dacă rușilor nu le sunt pe plac.

Taxele impuse prin O.U.G. 114/2018 au îngreunat și mai mult situația sectorului energetic. Toate acestea vin în completarea politicii de stoarcere a conturilor marilor companii din domeniu, prin solicitarea de dividende egale cu întreg profitul societăților la care statul este acționar majoritar sau semnificativ, pentru a acoperi “găurile” din bugetul statului. Din ce să mai facă aceste companii investiții?

În sectorul de cărbune nu sunt bani pentru modernizări și pentru achiziția de certificate de CO2. Minele se vor închide pentru că exproprierile nu s-au făcut cum trebuie. Peste 15.000 de oameni vor rămâne în Oltenia și Valea Jiului fără un loc de muncă.

Sectorul nuclear este pe cale să piardă ciclul nuclear complet, întrucât societățile din sector nu sunt capabile sa găsească o soluție de reorganizare. De 5 ani ni se spune că se lucrează la reorganizarea societăților și la negocierile cu chinezii. Chiar și chinezii, care sunt răbdători, au obosit!

Energiile regenerabile, deși reprezintă viitorul, au fost puse într-un con de umbră din cauza prostiei celor care conduc. România a instalat regenerabile când erau scumpe. Acum când sunt ieftine, nu mai instalăm.

Nevoia mare de gaze naturale reclamă majorarea capacităților de consum, prin dezvoltarea de noi infrastructuri de distribuție a gazelor naturale și extinderea celor deja existente. Lucrurile sunt simple, dar, din păcate, ne lovim de incompetența deja dovedită a Ministerului Energiei, condus de Anton Anton, care, dintr-o lipsă totală de interes sau poate din alte motive încă necunoscute nouă, a blocat și blochează constant toate demersurile pentru extinderea distribuției de gaze naturale.

Guvernul PSD-ALDE a reușit contraperformanța de a bloca cel mai strategic proiect de investiții al României în domeniul energetic: dezvoltarea proiectelor strategice de exploatare a gazului natural din Marea Neagră.

Importurile la gaz natural au crescut în 2018 cu peste 500% în raport cu anul 2015, ajungând la un nivel de 16,6 TWh, conform datelor publice ale ANRE.

Guvernul PSD-ALDE blochează producția națională proprie și dă țara pe mâna rușilor, făcând-o dependentă de resursele din import!

PNL este profund îngrijorat de asaltul PSD-ALDE asupra companiilor energetice. Singura preocupare a alianței PSD-ALDE este plasarea de oameni incompetenți și obedienți, fii sau fiice, veri sau verișoare, amante, nore sau gineri în funcții de decizie în companiile din domeniul energetic și sifonarea de bani pentru clientela politică a PSD-ALDE.

Aceștia sunt puși să facă angajări pe care se creează structuri de partid și să dea contracte așa cum hotărăște domnul Daniel Nașu’ Chițoiu.

Ultima șmecherie inventată de ALDE și PSD în domeniul energetic este angajarea unor oameni pe salarii enorme și cu penalități la întreruperea unilaterală a contractelor de muncă. Apoi, aceștia sunt dați afară și mutați la alte societăți, umplând însă buzunarele personale și ale partidului cu sute de mii de euro.

În curând vom prelua guvernarea. Așa cum am anunțat, vom solicita audituri financiare și analize în toate societățile de stat sau în care statul este acționar semnificativ.

Singurul lucru bun în cazul companiilor de stat este ca jaful național pus la cale de Big Daddy Dragnea – crearea Fondului Suveran – a fost, deocamdată, amânat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro