Sari direct la conținut

PNL nu e multumit de alianta lui Razvan Sava cu Piedone / Cezar Preda: Nu exista o decizie a partidului

HotNews.ro

PNL Bucuresti precizeaza ca nu a aprobat o asociere cu fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone si ii transmite candidatului partidului, Razvan Sava, ca nu agreeaza strategia sa in acest caz.

‘Conducerea PNL Bucuresti i-a transmis deja lui Sava faptul ca nu agreeaza aceasta strategie si ca mizeaza la alegerile din 5 iunie pe votul bucurestenilor. PNL Bucuresti considera ca voturile bucurestenilor nu pot fi tranzactionate. PNL Bucuresti le transmite bucurestenilor ca nu exista nicio decizie la nivelul PNL Bucuresti privind o asociere cu fostul primar al Sectorului 4. PNL a anuntat ca nu face aliante preelectorale cu nimeni. Situatia de la sectorul 4 nu a avut nicio aprobare politica din partea conducerii PNL Bucuresti, ci a decurs din campania facuta de Sava, a fost decizia sa personala’, subliniaza purtatorul de cuvant al PNL Bucuresti, Cezar Preda, intr-un comunicat, citat de Agerpres.

Candidatul PNL la Primaria sectorului 4, Razvan Sava, a anuntat joi ca fostul edil Cristian Popescu-Piedone sustine candidatura sa pentru functia de primar in acest sector.

‘Domnul Cristian Popescu-Piedone a decis sa sustina candidatura mea pentru functia de primar al sectorului 4 deoarece partidul domniei sale, PPUSL, nu are un candidat la aceasta functie. De asemenea, Piedone sustine lista de consilieri a PPUSL pe care, de altfel, o deschide’, a scris Sava, joi, pe pagina sa de Facebook.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro