PNL singur. Atat de singur? (de Cristian Patrasconiu)

Grevele declansate la inceput de campanie electorala, atacurile furibunde si logice ale PD-L, jocul politico-electoral pe care il face PSD – toate au ca tinta guvernul Tariceanu si PNL.

Daca nu luam in calcul consecventa de a sustine ideea foarte buna a cotei unice, PNL traverseaza – si comportamental-decizional, nu doar declarativ – de cateva zile unul dintre rarisimele momente cu adevarat liberale pe care le-a avut acest partid de cand e la guvernare. Cerbicia – desigur, interesata (sensul fiind protejarea electoratului dur al PNL, asaltat de PD-L) – cu care liberalii rezista cererilor populiste si, economic, vecine cu iresponsabilitatea ale celorlalti actanti politici, de a zgaltai temeinic bugetul prin marirea cu 50% a salariilor profesorilor, aminteste de o parte din valorile care, pe hartie cel putin, definesc liberalismul autentic.

Asa cum, in trecutul recent, nici o fapta rea pe care o faceau liberalii nu ramanea nerasplatita (mai ales de catre PSD, dar si de o parte a mass-media), tot asa, acum, o fapta buna (sa ii zicem asa!) nu ramane nepedepsita. PNL, care jucase la inceput in aceeasi echipa cu restul competitorilor politici in chestiunea maririi salariilor profesorilor cu 50%, este acum asediat din toate partile.

Grevele declansate si cele anuntate, probabil inevitabile, ar putea fi, in teorie, contabilizate ca venind din afara campului politic. De fapt, nu sunt greve nepolitice – si asta, din mai multe motive. Unele legaturi si, sa zicem, afinitati dintre liderii de sindicat si anumite partide (cu precadere, PSD) sunt de notorietate. Apoi, cativa dintre liderii de sindicat sunt chiar candidati la alegerile din 30 noiembrie (Bratianu, Croitoru, Radoi, Mocanescu, Giurgiu, de pilda). Amintiti-va si faptul ca, in 2004, cand PSD statea comod inainte de parlamentare, tara nu a fost zguduita de greve, desi se traia mai rau decat acum – prietenii (nu il excludeti pe Miron Mitrea din aceasta categorie) stiu de ce!

Din interiorul esichierului politic avem, de asemenea, o dominanta: atacuri succesive sau alternative executate de PSD, PD-L sau PRM la adresa PNL. Luni, Emil Boc a cerut vot in plenul Parlamentului pentru ordonanta de urgenta care blocheaza marirea salariilor profesorilor. PD-L a facut, de asemenea, mult zgomot pe ideea unei motiuni de cenzura care sa pedepseasca guvernul Tariceanu, fie si in ultimele zile de mandat.

PRM, incolonat soldateste in spatele PD-L, trage cu gloante similare catre Palatul Victoria. Social democratii, deposedati abil de PD-L si Traian Basescu de paternitatea ideii de marire a salariilor profesorilor, sunt condamnati sa isi mentina aceeasi partitura populista si critica la adresa liberalilor, vizavi de aceasta chestiune. Sustinuti initial de PD (plus UDMR si PC), apoi dusi pe brate si, conform lui Mircea Geoana, santajati de PSD, liberalii se vad, pentru prima oara de cand sunt la guvernare, in situatia de a fi singuri.

Sunt atacati din toate partile si sunt singuri, dar e riscant sa avansam ideea ca ar fi izolati. Adversitatea pe care o atrag astazi liberalii din atatea parti e studiata si construita. Ea le aduce pe termen scurt, in mod evident, ponoase (desi, inca o data, in zona nucleului dur, pozitia adoptata de PNL intareste increderea votantilor), dar, pe termen mediu, e promitatoare. Nu uitati ca PD-L si PSD merg cap la cap; pare doar o chestiune de zile pana cand cele doua forte politice se vor lua la tranta decisiva.

Cotidianul