Poker cu viata altora

Intr-o zi insorita de primavara, undeva la marginea Bucurestiului, presedintele Traian Basescu merge agale pe o alee, descheiat la haina si cu mainile infundate pana la cot in buzunarele pantalonilor. Undeva in spate, un motostivuitor duce catre un hangar cu vopseaua spalata de ploi o anvelopa de avion. Probabil va fi vulcanizata. Este sfarsitul crizei ostaticilor. Jurnalisti au venit acasa.

Lacrima lor de bucurie a trecut de sticla televizoarelor si s-a prelins pe obrazul multor, multor oameni. Cu cateva clipe inainte, in plina emotie a imbratisarilor, Marie-Jeanne Ion s-a intors catre Traian Basescu, ramas in urma unui grup de persoane, l-a luat de mana si l-a tras in fata, alaturi de colegii ei eliberati din captivitate, pentru a saluta impreuna, cu bratele sus, multimea.

Intr-o noapte de noiembrie, anul trecut, Ion Vasile juca in picioare pozele electorale ale lui Traian Basescu, dupa ce tarase, legate de masini, bannerele Aliantei pe strazile Buzaului. Nu si-ar fi inchipuit niciodata ca viata il va aduce in situatia in care fiica sa ii va sari de gat si il va imbratisa pe Traian Basescu ca pe un salvator.

Bineinteles, rapirea fiicei sale si calvarul jurnalistilor nu au fost o nota de plata pentru entuziasmul electoral al senatorului Ion Vasile. Pur si simplu, asa s-a intamplat. Atat Ion Vasile, cat si Traian Basescu s-au trezit intr-o situatie-limita, legati unul de altul asa cum nu au gandit vreodata ca vor ajunge. Si nici unul, nici celalalt nu vor mai putea scapa de aceasta legatura.

Amintirea celor 55 de zile de cosmar nu o vor putea strege. Destinul i-a facut sa treaca impreuna, unul ca parinte al carui copil era pe punctul de a fi executat, celalalt purtand responsabilitatea uriasa de a decide pentru viata altuia. Orice greseala a autoritatilor ar fi putut duce la catastrofa. Daca s-ar fi intamplat o tragedie, Basescu ar fi fost acuzat.

Si chiar daca el, personal, nu ar fi suferit pierderea unei persoane dragi, ar fi fost terminat ca om politic. Presedintele a stiut in ce se baga atunci cand a luat conducerea celulei de criza.

Daca statea deoparte, s-ar fi spus ca e las, ca nu se amesteca de frica sa nu piarda din punct de vedere politic, ca nu e interesat de soarta oamenilor care asteapta de la seful statului sa-si asume responsabilitati in vremuri de criza. Daca s-a implicat, s-a zis imediat ca nu are ce cauta acolo, ca nu poseda calitatile necesare, ca nu vrea decat publicitate si propaganda ieftina.

Ca presedinte al Romaniei, trebuia sa-si asume responsabilitatea. Datoria lui era sa conduca eforturile de salvare a vietii cetatenilor romani si sa nu compromita interesele generale ale tarii. In caz de reusita, s-ar fi bucurat o data cu toata lumea. In caz de esec, ar fi platit.

Oricat pare de cinic, in cele 55 de zile s-au inregistrat gesturi si luari de pozitie care nu au facut decat sa torpileze eforturile de eliberare. A fost un teatru al dezinformarii si intoxicarii care s-a mulat perfect cu goana dupa senzational, la fel de cinica si lipsita de scrupule.

Intre o ghicitoare si un specialist care citea soarta ostaticilor in cutele esarfei pe care o purta Marie-Jeanne, s-au lafait pe ecrane tot felul de „guru” ai informatiei care nu si-au probat decat iresponsabilitatea. Poate vom afla ca am fost victimele unui scenariu diabolic.

Ca ostaticii au stat pe Coasta de Azur, amenintati nu cu pistolul automat, ci cu pistoale cu apa, in timp ce presedintele bea whisky cu gheata la celula de criza. Totul este posibil. Dar oricat de destept si de informat ar fi fost analistul, nu putea sti, suta la suta, ca este facatura, ca doar nu se intalnise cu ostaticii mai inainte la o cafea.

Ar fi trebuit sa se intrebe, macar o secunda, daca totusi kalasnikovul are gont pe teava, daca este Irak, si nu Aix en Provence? Ce ar fi putut face un rapitor pentru a demonstra ca nu e un bufon mascat? Din pacate, asemenea intrebari nu au mai avut loc in fata unor interese de alta natura. Unii si-ar fi dorit poate ca negocierile de eliberare sa nu aiba succes, pentru a-l darama pe Basescu.

Nici un om politic nu merita un asemenea pret. E mai usor cu votul si nu moare nimeni din asta. E simplu sa joci pocher cu viata altora. Dumnezeu e mare si nu bate cu parul. Oamenii sunt mici.