Sari direct la conținut

Polestar, divizia de mașini electrice a Volvo, a primit 550 milioane dolari finanțare pentru a-și dezvolta gama

HotNews.ro
Polestar 2, Foto: Polestar
Polestar 2, Foto: Polestar

​Polestar, marca de mașini electrice a Volvo, a anunțat că a primit 550 milioane dolari finanțare de la câteva fonduri chineze de investiții și vrea să-și extindă gama cu câteva modele noi. Volvo este deținut de compania chineză Geely care i-a dat mare independență și i-a asigurat fondurile necesare. Acum 3 ani era creată marca Polestar pentru care suedezii și chinezii au planuri mari.

Polestar a anunțat că primește pentru prima oară finanțare din exterior: 550 milioane dolari de la mai multe fonduri de investiții chineze. Polestar este evaluată la 10 miliarde dolari.

Cel mai cunoscut model al mărcii este Polestar 2, o mașină electrică ce se vinde și în Europa și care a primit recent noi variante de baterie. Volumele sunt încă foarte mici în Europa: sub 9.000 de unități anul trecut.

Primul model a fost un hibrid plug-in numit Polestar 1 care s-a vândut în volume mici, iar anul trecut a fost lansată Polestar 2, mașină electrică ce promite autonomie de peste 350 km.

Urmează un sedan, un SUV și probabil o mașină sport, dar lansările vor urma în următorii 3-4 ani.

Fondurile de investiții care au venit cu banii sunt Chongqing Chengxing Equity Investment Fund Partnership, Zibo Financial Holding și Zibo Hightech Industrial Investment (China).

Sursa: Automotive News

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro