Sari direct la conținut

Poliția germană a arestat o persoană suspectată de trimiterea infamelor scrisori semnate „NSU 2.0”

HotNews.ro
Poliția germană a arestat o persoană suspectată de trimiterea infamelor scrisori semnate „NSU 2.0”

Poliţia germană a arestat un suspect în legătură cu scrisori de ameninţare semnate de „NSU 2.0”, o trimitere la o grupare neonazistă germană ai cărei membri au comis aproximativ zece asasinate rasiste timp de un deceniu în anii 2000, relatează AFP și Deutsche Welle, potrivit News.ro.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnat în trecut cu privire la infracţiuni atribuite extremei drepte, a anunţat procurorul din Frankfurt-am-Main. Suspectul, un şomer, este „puternic suspectat” de faptul că a trimis, începând din augst 2018, în toată ţara, o serie de „scrisori de aminţare al căror conţinut îndeamnă la ură, insultător şi ameninţător” sub psuedonimul „NSU 2.0”, au anunțat marți procurorii germani.

Aceste scrisori erau adresate în principal unor persoane publice, mai ales unor membri ai Parlamentului federal, Parlamentului landului Hesse şi unui avocat din Frankfurt.

În mai multe rânduri, anchetatorii au avut indicii care conduceau către poliţie, deoarece datele persoanelor contactate proveneau de la posturi de poliţie.

Persoana arestată nu este, cu toate acestea, un poliţist, a precizat parchetul. Apartamentul de la Berlin al presupusului autor al scrisorilor a fost percheziţionat.

Asasinarea în iunie 2019 a lui Walter Lübcke, un ales din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) care apăra politica primirii migranţilor a cancelarului Angela Merkel, a trezit spectrul terorismului „brun” în ţară.

Această ameninţare – subestimată în anii 2000 de către autorităţi, în pofida uciderii a opt migranţi turci, unuia grec şi unei poliţiste germane de către gruparea neonazistă NSU – este percepută în prezent drept o provocare crucială la adresa securităţii interne.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro