Sari direct la conținut

​Politic show: Adevăratele motive pentru care Dragnea amână mitingul pentru familia tradițională; Cum a sfidat PSD moartea Doinei Cornea. Eroii sunt uitaţi. Turnătorii sunt omagiaţi; Detaliul jenant din timpul dezbaterii moţiunii PNL pe Sănătate

HotNews.ro

​Adevăratele motive pentru care Dragnea amână mitingul pentru familia tradițională. Dificultățile logistice, riscul unui eșec în comparație cu mitingul Rezist, dar mai ales apropierea unei decizii în cazul Coman-Hamilton sunt adevăratele motive pentru care Liviu Dragnea a anunțat luni că mitingul pentru susținerea familiei tradiționale, programat neoficial pentru data de 19 mai, se amână până la o dată neprecizată, au declarat surse din partid. Oficial, liderul PSD a explicat că mitingul se amână până după adoptarea legii referendumului. “Discutăm despre miting când o să avem ceva foarte clar”, a declarat Dragnea luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, scrie Dan Tăpălagă inG4media.

Cum a sfidat PSD moartea Doinei Cornea. Eroii sunt uitaţi. Turnătorii sunt omagiaţi. La moartea Doinei Cornea, „omul care a salvat onoarea acestui popor“, cum deplin a spus Andrei Pleşu, s-au sinchisit să trimită mesaje de condoleanţe preşedintele Klaus Iohannis, fostul pemier Dacian Cioloş, şeful SRI Eduard Hellvig şi alţi politicieni, numai premierul Viorica Dăncilă n-a scos o vorbă, n-a scris un rând. În urmă cu câteva zile, când a murit Dinu Giurescu, cel care a furnizat informaţii Securităţii chiar în timp ce Doina Cornea era hăituită şi bătută de securişti, Viorica Dăncilă a transmis imediat un mesaj în care îl numea pe Giurescu „un mare patriot care şi-a dedicat viaţa României“. Numai o lege strâmbă, scrisă de foşti nomenclaturişti, a făcut ca Dinu Giurescu să nu poate fi declarat turnător. În cazul Doinea Cornea, premierul a tăcut, dovedind că nu e capabil să trateze cu politeţe instituţională nici măcar moartea, potrivitadevarul.ro.

Conducerea UBB cere demiterea ministrului Educaţiei. Nemulţumiţi de repartizarea locurilor bugetare pentru noul an universitar, cei din conducerea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj au transmis azi o scrisoare deschisă către coaliția de guvernare și Premierul României, cerând demisia sau demiterea ministrului Educaţiei, Valentin Popa. Reacţia UBB vine după ce Ministerul Educației Naționale a alocat universității pentru anul universitar 2018-2019 un număr de locuri bugetate mult mai mic față de anii anteriori. Astfel, a scăzut cu 29 numărul de locuri la licență, 200 numărul de locuri la masterat și cu 48 la doctorat față de anul universitar 2017-2018, potrivitactualdecluj.ro

Detaliul jenant din timpul dezbaterii moţiunii PNL pe Sănătate. Ce se întâmpla în sală când ministrul răspundea criticilor liberalilor. La începutul şedinţei de plen de marţi, unde s-a dezbătut moţiunea simplă împotriva ministrului Sorina Pintea, erau prezenţi până în 40 de deputaţi PNL, din totalul de 67 de membri pe care îi are grupul parlamentar al PNL. Pe parcursul şedinţei şi până la sfârşitul acesteia în sala mai rămaseseră doar şase, printre care Florin Roman, Florin Stamatian, Antonia Ioniţă şi Adriana Săftoiu. Şi liderul de grup, Raluca Turcan care era în sală iniţial a plecat înainte de terminarea dezbaterilor, potrivitgandul.info

Scandalul „decreţeilor“ din PNL continuă. Lideri ai formaţiunii, atacuri la colegii care „sifonează“ informaţii în presă, dar nu fac opoziţie la PSD.Mai mulţi liberali din conducerea PNL, printre care Florin Roman şi Dan Vîlceanu, i-au atacat pe colegii de partid care, odată cu declanşarea „scandalului decreţeilor“, au dat informaţii în presă despre discuţiile interne. Cei vizaţi sunt Adriana Săftoiu, Mihai Voicu şi Dan Motrreanu, care au fost acuzaţi că nu fac opoziţie la PSD, ci la propriul partid. Tineretul Naţional Liberal a ironizat, săptămâna trecută, generaţia decreţeilor, printr-un „Ghid de nesupunere civică”, prin care le cere tinerilor să nu emigreze pentru că „generaţia decreţeilor nu e funny” şi nu mai are cine „să facă mişto de Dăncilă”, potrivitadevarul.ro

Orban, despre protocolul SRI-CSM: Directorul SRI de la PSD a semnat acel protocol. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referitor la cel de-al doilea protocol între SRI şi CSM, că este de remarcat că acordul a fost semnat de directorul SRI de la PSD şi desecretizat de actualul şef al SRI, Eduard Hellvig, propus de PNL. Întrebat cum comentează pe marginea protocolului SRI-CSM, desecretizat pe 4 mai, Ludovic Orban a răspuns: „Să se pronunţe asupra acestui subiect cei care l-au făcut, l-au ţinut secret. Eu habar n-am avut de existenţa unui astfel de protocol. Nu am participat niciodată în nicun fel. Aş vrea să remarcaţi că directorul SRI care a provenit din PSD este cel care a semnat aceste protocoale şi că directorul SRI care provenit din PNL este cel care a decis desecretizarea”, potrivitromanialibera.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro