Sari direct la conținut

Politic show: Alegatorii lui Putin, momiti la vot cu oua si cartofi vanduti cu 30% mai ieftin; Orban: PNL sustine unirea cu Republica Moldova; Adrian Nastase si Dumitru Prunariu, prezenti in Rusia cu doua zile inainte de alegerile prezidentiale

HotNews.ro

Alegatorii lui Putin, momiti la vot cu oua si cartofi vanduti cu 30% mai ieftin.Presedintele nici nu s-a straduit sa-si elaboreze vreun program de guvernare, mergand pe „succesul” anexarii Crimeii, pe prezenta militara agresiva in Siria, ca politici in interesul natiunii rusesti. Pentru nemultumiti, a promis mai multe fonduri pentru sanatate si invatamant, precum si refacerea infrastructurii invechite. Ca sa aiba prezenta dorita, au fost organizate o serie de actiuni, de la vinderea unor produse agro-alimentare sub pretul oficial langa centrele de vot, la actiuni de presiune a angajatilor sa voteze, sub amenintarea unor masuri punitive la locul de munca, toate incalcand normele democratice ale alegerilor libere, scrie Romania Libera.

Orban: PNL sustine unirea cu Republica Moldova. Romania este pregatita Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminica, la finalul intalnirii cu delegatia alesilor locali unionisti din Republica Moldova, ca PNL sustine unirea si ca Romania este pregatita pentru realizarea acesteia, insa trebuie sa existe o vointa exprimata in Republica Moldova. „PNL, asa cum a fost in urma cu 100 de ani partidul care a sustinut Marea Unire, sustine si astazi unirea. Chiar daca nu exista plan sau o strategie care sa fie impartasita de toti oamenii care fac politica in Romania, eu sunt convins ca Romania este pregatita pentru aceasta unire”, a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban, pentru Adevarul.

Dupa dezvaluirile lui Ponta, Olguta Vasilescu vorbeste de „provocarea” in cazul sau si al lui Dragnea. „Asta au incercat procurorii si in dosarul meu”. Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a comentat, duminica, pe Facebook, dezvalurile facute de Victor Ponta, care a spus ca lui Liviu Dragnea i se pregatea un flagrant, afirmand ca „era o provocare” si ca un demers similar au facut si procurorii in dosarul sau, dar instanta a respins, precizeaza Gandul.

Adrian Nastase si Dumitru Prunariu, prezenti in Rusia cu doua zile inainte de alegerile prezidentiale. Cosmonautul Dumitru Prunariu, fost ambasador al Romaniei in Rusia, si fostul premier Adrian Nastase s-au aflat, vineri, la Moscova, alaturi de fostul ambasador al Rusiei la Bucuresti, Oleg Sergheevici Malghinov, la conferinta „Vecinatate si buna vecinatate in relatiile internationale. Printre participantii la conferinta s-au mai numarat generalul Mihai Ionescu, director al Institutului pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara, M.Ap.N, ambasadorul Vasile Soare si personal din Ambasada Romaniei la Moscova, relateaza Adevarul.

Marian Vanghelie, despre aspiratiile lui Sebastian Ghita. „Ponta a crezut ca ajunge presedinte. Nici Ghita nu statea cuminte”. Marian Vanghelie sustine ca fostul deputat Sebastian Ghita isi dorea sa ajunga premier, precizand ca Victor Ponta l-ar fi numit in functie in defavoarea lui George Maior, intentionand ca la sefia SRI sa il numeasca pe Gabriel Oprea, daca Ponta ar fi ajuns presedinte. Fostul primar sustine ca fostul sef al SRI era controlat de Florian Coldea si de Traian Basescu, informeaza Gandul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro