Sari direct la conținut

Politic Show: Anca Boagiu: "Este vremea sa comunicam si cu Opozitia"; Puterea si-a luat vacanta in timpul grevei Opozitiei; Cristian Preda: "USL nu are dreptul sa ne scoata din UE pentru un joc politic radical"; Made in USA: Victor Ponta, recidivist al normalitatii politice

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Anca Boagiu: „Este vremea sa comunicam si cu Opozitia”. Intr-un interviu acordat EVZ in exclusivitate, Anca Boagiu, inlocuita din fruntea Ministerului Transporturilor impreuna cu ceilalti ministri PDL, vorbeste despre schimbarea de discurs a liderul PSD, Victor Ponta, si despre atitudinea radicala a lui Crin Antonescu. Silviu Sergiu: Dar ce ar mai trebui sa faca PDL pentru a se recredibiliza ? Anca Boagiu: Primul lucru pe care trebuia sa-l facem, si l-am facut, a fost ca noi liderii politici sa ne eliberam, sa dedicam mult mai mult timp partidului. Al doilea lucru extrem de important este de a comunica transant, de a spune lucrurilor pe nume chiar daca plac, chiar daca nu plac. Probabil ca acesta a fost punctul cel mai vulnerabil al nostru. Am fost obligati si ne-am asumat un program ambitios de reforma, dar nu am comunicat suficient. Este vremea sa comunicam, sa adunam randurile si este vremea sa comunicam si cu Opozitia. Imi exprim speranta ca toata joaca asta pe care am vazut-o in ultimul timp din partea opozitiei se va opri. Integral in EVZ.

Efectul bulgarelui de zapada in USL. Desprinderea PC Salaj de PNL si PSD survine dupa ce o ruptura similara s-a produs si la Cluj. Dar lucrurile se pot complica si mai mult: PC Salaj ar vrea si o derogare de la protocolul USL pentru a-si desemna candidati proprii si pentru primaria municipiului resedinta de judet si Consiliul Judetean. Liderii Partidului Conservator (PC) Salaj au decis sa mearga singuri in alegerile locale. Presedintele filialei judetene a formatiunii, Mircea Ghete, spune ca liderii conservatorilor nu au fost consultati de liberali si de sociali-democrati in alcatuirea listelor de candidati locali. Mai mult, din acelasi motiv, conservatorii salajeni vor cere conducerii centrale a USL sa modifice protocolul electoral al Uniunii in asa fel incat PC sa isi poata desemna candidati proprii, atat pentru primaria municipiului resedinta de judet, Zalau, cat si pentru Consiliul Judetean. „Colegii mei din PC sunt revoltati de modul in care PNL si PSD Salaj trateaza partidul nostru. Poate ca nu au remarcat faptul ca la PC nu mai sunt acei oameni care conduceau partidul acum doi ani si care erau, poate, dispusi sa accepte o astfel de umilinta. Acum, vorbim de candidati puternici, care pot aduce un puls de valoare USL, insa nu suntem lasati sa intram in lupta”, spune Mircea Ghete, anunta Romania Libera.

Cristian Preda: „USL nu are dreptul sa ne scoata din UE pentru un joc politic radical”. Eurodeputatul PDL Cristian Preda a respins, duminica, criticile liderilor PSD Adrian Nastase si Ion Iliescu fata de Tratarul de guvernanta si a aratat ca USL incearca sa construiasca o opozitie fata de proiectul european si ca exista intrebari din partea liderilor europeni in legatura cu ce vrea USL. Preda a spus, intr-o conferinta de presa, ca este regretabil ca USL a refuzat sa participe la discutiile privind pactul fiscal, ca aceasta formatiune incearca sa construiasca o opozitie fata de proiectul european si a facut apel la opozitie sa valideze consensul european. Cristian Preda a sustinut ca Ion Iliescu a fost dezinformat atunci cand a intrebat de ce este atata graba pentru semnarea Tratatului de guvernanta fiscala si a aratat ca exista un termen, si anume pana la Consiliul European din 1 martie. „Suntem intr-o situatie delicata, pentru ca exista un temen, la 1 martie la Consiliul European, cand cei 25 vor semna acest acord interguvernamental. Nu este vorba de o viteza pe care sa o impunem noi, este o data convenita de cele 27 state membre ale UE. Noi nu putem sa spunem ca nu vrem sa semnam de Martisor, de exemplu”, a explicat Preda, informeaza Gandul.

Puterea si-a luat vacanta in timpul grevei Opozitiei. Coalitia majoritara nu-si mobilizeaza oamenii in Parlament si nu are cvorum la sedinte. Mai mult, democrat-liberalii tiparesc afise in care ii demasca pe „chiulangiii” din PSD si PNL. Sesiunea parlamentara a inceput de doua saptamani, dar singura zi in care Legislativul a lucrat cu adevarat a fost cea in care a fost votat Guvernul Ungureanu. Opozitia este in greva parlamentara, iar senatorii si deputatii Puterii au lipsit pe capete, invocand starea vremii si profitand de faptul ca, in lipsa USL, nu a avut cine sa ceara verificarea cvorumului. In paralel, PDL a declansat o campanie negativa la adresa USL, acuzand parlamentarii Opozitiei ca nu vin la lucrari, dar isi incaseaza salariile. Senatul Romaniei a fost aproape pustiu in ultima perioada. Sedinta de plen de lunea trecuta a fost anulata, potrivit deciziei conducerii acestei Camere legislative, pe motiv ca unii senatori ai Coalitiei nu au putut ajunge la Parlament din cauza conditiilor meteorologice, scrie Adevarul.

Made in USA: Victor Ponta, recidivist al normalitatii politice. Liderul PSD si-a pastrat si la Washington tonul ponderat in raport cu Puterea adoptat la discursul din Parlament, la investirea in functie a premierului Mihai Razvan Ungureanu. Iata cele mai importante declaratii facute de Victor Ponta in interviul pentru o televiziune a romanilor din Chicago, Romanian Television Network, conform blogului rousa.blogspot.com, gestionat de jurnalistul Marian Petruta, care a dialogat cu presedintele PSD: Romania este si trebuie sa fie un partener special al Statelor Unite, dar care trebuie sa primeasca un ajutor, pe care in schimb inca nu l-a primit. Pe baza parteneriatului militar, politic si economic pe care cele doua tari le au, Romania va cere Statelor Unite un regim special, atat pentru comunitatea noastra romaneasca de aici, cat mai ales pentru romanii de acasa, anunta EVZ.

Razboiul averilor in administratia constanteana. Averile primarului Radu Mazare, presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, si prefectului Claudiu Palaz vor intra in vizorul Agentiei Nationale pentru Integritate. Prefectul Constantei, Claudiu Palaz, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca va redacta o adresa catre ANI pentru ca institutia sa verifice sumele de bani obtinute de Mazare si Constantinescu in anii 2000-2003. Palaz spune ca din 2004, de cand sunt publice declaratiile de avere ale celor doi, apar sume importante de bani, „de ordinul milioanelor de euro”. In numele Institutiei Prefectului, acesta a cerut Directiei de Finante Constanta o hartie din care sa reiasa care sunt firmele in care cei doi sunt actionari si care sunt dividendele ridicate. Pe 23 ianuarie 2012 prefectul a primit raspunsul ca Mazare si Constantinescu nu au ridicat dividende in perioada 2000-2003. „Pai, si atunci, cum au conturile pline de bani? De unde au acesti bani? Vreau sa faca dovada public. Pentru asta am sa fac plangere penala pentru fals si uz de fals, pentru ca a declarat ca are bani in cont si nu avea de unde sa aiba, si trimit adresa si catre ANI”, a declarat prefectul, informeaza Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro