Sari direct la conținut

Politic Show: Anul politic 2014. Cati parlamentari au profitat de imunitate; Fundatia si partidul Miscarea Populara se intrec in invitatii pentru Basescu; Prioritatile pe agenda externa a lui Iohannis: Moldova si Germania

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Anul politic 2014. Cati parlamentari au profitat de imunitate. Camera Deputatilor si Senatul au primit, in 2014, cereri din partea procurorilor de incuviintare a inceperii urmaririi penale si de arestare preventiva pentru 14 parlamentari. Jumatate dintre solicitari au fost respinse in prima parte a anului, cand majoritatea PSD sfida Justitia. Dupa infrangerea lui Victor Ponta la alegerile prezidentiale, aceeasi majoritate a PSD a aprobat pe banda rulanta toate solicitarile. In primavara anului 2014, majoritatea PSD din Parlament respingea, nonsalant, cererile de ridicare a imunitatii trimise de Parchet atat pe numele senatorilor si deputatilor de la Putere, dar si pentru unii alesi din Opozitie, apropiati, totusi, de barca lui Victor Ponta. Asa se face ca alesii, indifferent de culoarea politica, s-au solidarizat pentru a-si feri colegii de bratul Justitiei. Intelegerea transpartinica a functionat mai intai in cazul deputatului PMP, Florin Popescu, pentru care DNA a cerut avizul Camerei Deputatilor in vederea arestarii preventive, pentru folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Popescu ar fi cerut administratorului unei societati 50.000 – 60.000 pui grill pentru distribuirea lor in campania electorala a PDL, scrie Adevarul.

Fundatia si partidul Miscarea Populara se intrec in invitatii pentru Basescu. Fundatia Miscarea Populara (FMP) i-a lansat lui Traian Basescu invitatia „sa-si continue activitatea si in fundatie, avand in vedere ca este initiatorul proiectului Miscarea Populara” a declarat, luni, presedintele FMP Cristian Diaconescu, citat de Mediafax. „Fundatia Miscarea Populara i-a lansat invitatia lui Traian Basescu sa-si continue activitatea si in fundatie, avand in vedere ca este initiatorul proiectului Miscarea Populara si fundatia are datoria ca demersul presedintelui de zece ani privind independenta justitiei, statul de drept, orientarea euro-atlantica a tarii sa fie continuate si sustinute si din perspectiva unei fundatii”, a declarat fostul ministru de Externe. Traian Basescu „este liderul de drept al Miscarii Populare, atat al fundatiei, cat si al partidului”, a mai spus presedintele FMP, anunta Romania Libera.

Nagy Levente de la UDMR – revocat de Ponta de la Agentia de Mediu si inlocuit cu Toma Petcu, trecut la PLR. Nagy Zoltan Levente, fost director de cabinet al presedintelui UDMR, a fost revocat de la conducerea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, post pe care il ocupa din iunie 2014, de la cooptarea UDMR la guvernare, si inlocuit cu Toma-Florin Petcu, care in vara a trecut de la PNL la PLR. Schimbarea a fost efectuata prin decizii semnate luni de premierul Victor Ponta. Toma-Florin Petcu a demisionat in luna iunie din postul de subprefect al judetului Giurgiu si a parasit filiala locala a PNL, pentru a se inscrie in Partidul Liberal-Reformator al lui Calin Popescu Tariceanu, informeaza Gandul.

Retrospectiva 2014. Basescu paraseste Cotroceniul, Klaus Iohannis da sah-mat, „Partidul Facebook” intra in scena. Anul 2014 pune capat unui deceniu in care scena politica a fost dominata de presedintele-jucator Traian Basescu. Este anul in care, desi adesea instrainati de treburile cetatii, romanii din tara, dar mai ales cei din Diaspora s-au implicat intratat incat au reusit sa-i atribuie lui 2014 un deznodamant pe care foarte putini il anticipau: alegerea lui Klaus Iohannis ca presedinte. A fost luata prin surprindere chiar si presa internationala, prin optiunea pentru „neamtul” venit de la Sibiu, apartinand unei confesiuni crestine diferite de majoritatea ortodoxa in fata „mandriei de a fi roman” afisata de principalul favorit al prezidentialelor Victor Ponta. Este anul in care, pentru prima oara, s-a vorbit despre „Partidul Facebook”, mediul online avand un rol important in economia alegerilor prezidentiale, scrie EVZ.

Prioritatile pe agenda externa a lui Iohannis: Moldova si Germania. Klaus Iohannis a ales ca primele vizite externe pe care le va efectua in calitate de sef a statului sa fie in Republica Moldova si in Germania. Secretarul general al Aparatului presedintelui Republicii Moldova, Ion Paduraru, a anuntat ca presedintele Klaus Iohannis se va intalni cu omologul sau, Nicolae Timofti, dar si cu viitorul premier, daca pana atunci va fi constituit noul Guvern de la Chisinau. Deplasarea lui Iohannis in Republica Moldova urmeaza sa aiba loc pe 22-23 ianuarie, informatia fiind confirmata si de purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Tatiana Niculescu Bran. Presedintele Klaus Iohannis a mers la Chisinau si pe 28 noiembrie, inainte cu doua zile de alegerile parlamentare din Republica Moldova, pentru a da un mesaj clar de sustinere a partidelor pro-europene. La momentul acela, Iohannis castigase alegerile prezidentiale, dar nu fusese inca investit in functia de sef al statului, anunta Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro