Sari direct la conținut

Politic show: Basescu, propunerea cu care surprinde pe toata lumea: Tariceanu, presedinte la PNL; "Greii" care nu mai prind Parlamentul; Theodor Paleologu ar putea sa puna bazele unui nou partid de dreapta 

HotNews.ro
Politic show, Foto: Colaj foto
Politic show, Foto: Colaj foto

Basescu, propunerea cu care surprinde pe toata lumea: Tariceanu, presedinte la PNL.Liderul PMP, Traian Basescu, a afirmat miercuri seara ca presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, ar putea conduce PNL, avand o cota de incredere mai mare decat alti lideri liberali. „Nu am obiectivul acesta sa devin presedinte PNL. Categoric nu. Tariceanu poate fi presedinte la PNL. El are o cota mare de incredere. Niciun lider de acolo nu e la nivelul lui de incredere, (…) circa 40%”, a spus Traian Basescu la RTv. El a sustinut ca in PNL este o asemenea criza incat nu exclude posibilitatea ca PNL sa aiba negocieri cu ALDE si sa-l aduca pe Tariceanu presedinte al partidului dupa o fuziune. Totodata, el nu a exclus nici un guvern PSD-PNL, potrivitGandul.

„Greii” care nu mai prind Parlamentul.Politicieni cunoscuti nu se vor mai regasi in legislatura 2016-2020, cei mai multi proveniti din PNL si ALDE, insa lista acestora e completata si de fosti ministri care au candidat ca independenti. Teodor Atanasiu e probabil mai cunoscut politician din PNL care nu se va regasi in viitorul Parlament. Cu toate ca inainte de campanie si-a ales sa candideze in Buzau, circumscriptie in care putea destul de usor sa fie ales senator, acesta a ajuns sa conduca organizatia care a scos cel mai slab scor din tara. Printre liberalii pe care rezultatele i-au scos din cursa pentru obtinerea unui mandat la redistribuirea nationala sunt Sulfina Barbu, Florin Alexe, Mircea Dolha, Claudia Boghicevici dar si Cristina Pocora, noteazaAdevarul.

Theodor Paleologu ar putea sa puna bazele unui nou partid de dreapta.Deputatul independent Theodor Paleologu a anuntat ca va lua in calcul posibilitatea de a pune bazele unei noi formatiuni de dreapta, un „partid-scoala”. „Foarte multi sunt cei care ma indeamna sa pun bazele unui nou partid de dreapta, cu o clara identitate liberala si conservatoare. Pe de-o parte, ma simt responsabil fata de cei cre m-au votat, care au strans semnaturi, au dat flyere si au combatut pentru candidatura mea. Sunt oameni care au dat din banii si timpul lor pentru o cauza comuna. Au pus suflet, s-au implicat si acum sunt dezamagiti. Nu-i pot lasa asa. Pe de-alta parte, nu am aspiratii de sef de partid si voi dedica foarte mult timp scolii de la Casa Paleologu, o cauza cel putin la fel de importanta in opinia mea, informeazaRomania Libera.

Ludovic Orban va candida la sefia PNL daca va fi achitat in proces. Ludovic Orban intentioneaza sa candideze pentru presedintia PNL daca va fi achitat in dosarul in care este judecat pentru acuzatii de coruptie, fostul prim-vicepresedinte liberal precizand ca partidul are nevoie de „revenirea la democratie” si sa nu mai fie „tot felul de oameni care vin si aduc lumina dintr-o parte sau din cealalta”. ntrebat daca va candida la presedintia PNL la Conventia Nationala, Ludovic Orban a precizat ca aceasta decizie nu tine numai de el in acest moment. „Este o decizie pe care o voi anunta la timpul potrivit in functie de anumite elemente care nu sunt in momentul de fata in puterea mea”, a spus Orban, referindu-se la procesul in care este judecat pentru acuzatii de coruptie, arataAdevarul.

Am vorbit cu extremistul din Noua Dreapta, cu nume de strain, care era sa fie parlamentar in Romania.La alegerile din 11 decembrie a candidat pe liste si un partid care voia sa bage in Parlament mai multi membri inchiriati de la Noua Dreapta. Am dat de el cand scotoceam prin listele de candidati propusi de acest partid care a luat, din fericire, doar 1,1% duminica trecuta. Iti vorbesc despre ANR, Alianta Noastra Romania. Partid politic nou, condus de Marian Munteanu, fost golan si aproape candidat la locale, in iunie, dar la care au renuntat pana la urma liberalii. Doar ca de data asta nu Marian Munteanu este buba, chiar daca omul are bube cu carul, de la colaborarea cu Securitatea dinainte de 1990 pana la afinitatea sa deja cunoscuta pentru fascismul romanesc, relateazaVice.

„Penalii” ies pe o usa din Parlament si intra pe alta. PSD are majoritate absoluta la acest capitol. In noul Parlament, numarul deputatilor si senatorilor certati cu legea va fi ceva mai mic fata de precedenta legislatura. Asta deoarece de la ALDE nu au prins toti candidatii un loc eligibil, iar PRU, bogat in „penali”, nu a atins pragul electoral. Cei mai multi parlamentari certati cu legea vor fi din PSD. Practic, cei considerati inainte de alegeri pe locuri eligibile au prins cu siguranta un loc in Senat sau Camera Deputatilor. Ba chiar este posibil sa mai intre si altii in urma redistribuirii mandatelor. Pe locul doi se afla PNL, dar la mare distanta. „Penali” gasim in noul Parlament si din partea ALDE si PMP., anuntaEurActiv.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro