Sari direct la conținut

Politic show: Cine este Gabriel Petrea, fostul si viitorul presedinte al TSD; Ce nota isi acorda Liviu Pop pentru activitatea de ministru: Nu sunt un om al vorbelor, ci al faptelor; Ce le-a promis tinerilor Mara Mares, pentru a-i convinge sa se inscrie in PNL

HotNews.ro
Politic show, Foto: Colaj foto
Politic show, Foto: Colaj foto

Cine este Gabriel Petrea, fostul si viitorul presedinte al TSD.Reales la sefia TSD, Gabriel Petrea, ministru al Consultarii Publice si Dialogului Social, are 33 de ani si a intrat in PSD la invitatia lui Victor Ponta si a lui Nicolae Banicioiu, dupa ce a vazut ca „majoritatea lucrurilor se decid in politica”. Gabriel Petrea a absolvit Colegiul National „Unirea” Focsani si Facultatea de Automatica si Calculatoare Bucuresti. In 2004 a fost ales presedinte al Ligii Studentilor din cadrul facultatii, iar in 2005, secretar general al Uniunii Studentilor din Romania (USR). Din 2006 a fost ales presedinte al Asociatiei Studentilor din Universitatea Politehnica, iar in 2007 a fost presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR). In campania electorala din 2008, Petrea a fost implicat intr-un scandal, presa relatand ca ar fi fost acceptat in echipa de campanie a Ecaterinei Andonescu in conditiile in care statutul UNSR nu-i permitea acest lucru. Tot in 2008, el a fost angajat ca inginer de sistem la Universitatea Politehnica, institutie al carei rector a fost Ecaterina Andronescu, pana in 2012, noteazaAdevarul.

Ce nota isi acorda Liviu Pop pentru activitatea de ministru: Nu sunt un om al vorbelor, ci al faptelor.Liviu Pop sustine ca isi acorda nota 7 „sau chiar mai putin” pentru activitatea de ministru, precizand ca acorda si sistemului de educatie aceeasi nota, din cauza ca se confrunta cu mai multe probleme. De asemenea, ministrul s-a declarat a fi „un om al faptelor” si nu unul al vorbelor. „Imi dau nota 7, poate chiar mai putin. Nu ar fi normal sa imi dau o nota mai mare decat pentru sistem. Dar nu e important sa dam note penrru ministru, ci pentru programul de guvernare. Orice ministru care vine trebuie sa-l respecte”, a declarat Liviu Pop la Realitatea TV. „Infrastructura este cea mai mare problema, apoi programa scolara, care nu a mai fost modificata de 20 de ani, si pe care noi vrem sa o schimbam pana in 2020, apoi este problema manualelor, din cauza mafiei. (…) Toate manualele din sistemul de educatie sunt platite de catre minister sau de catre parinti. Editurile mint cand spun ca le publica pe banii lor. Stiu foarte bine aceste lucru, pentru ca eu pot gresi, dar nu fac erori. Rezist in continuare la presiunile baronilor manualelor si nu cedez”, a mai spus acesta, citat deGandul.

Ce le-a promis tinerilor Mara Mares, pentru a-i convinge sa se inscrie in PNL.Deputata Mara Mares, noua sefa a tineretului liberal, a anuntat sambata ca doreste sa atraga tinerii romani spre PNL, informeaza Agerpres. Astfel, Mara Mares a anuntat ca in aceasta luna vor debuta ”Cafenelele liberale”, care se vor desfasura bilunar, eveniment prin care se urmareste ”o educatie politica” si, de asemenea, care sa garanteze ca toti tinerii liberali ”stiu si sunt in stare sa poarte o dezbatere despre valorile liberale si despre istoria PNL”. Presedinta Tineretului National Liberal (TNL), Mara Mares, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca scopul sau si al colegilor sai este sa deschida partidul catre tineri si sa-i faca pe acestia sa inteleaga ca implicarea politica este cea mai directa cale de a produce o schimbare, noteazaRomania Libera.

Suma fabuloasa pe care Capitala o pierde dupa ce PSD a modificat Codul Fiscal. PNL: Cu acesti bani, Primaria ar fi putut sa asigure flota de autobuze pe 20 de ani. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, ca parte a revolutiei fiscale implementate de Guvernul Tudose, va aduce pierderi de 440.025.000 de euro pentru Bucuresti, arata un calcul facut de consilierii generali ai PNL. Suma reprezinta pierderea cumulata a Primariei Capitalei plus cele sase primarii de sector. Banii taiati ca urmare a reducerii impozitului pe venit erau dedicati investitiilor publice. Bugetul total al Bucurestiului va fi diminuat cu 20% incepand de anul viitor, ca efect al „revolutiei fiscale” impuse de PSD prin ordonanta de urgenta. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, una dintre modificarile operate de Guvernul Tudose la Codul Fiscal, va aduce o gaura de 286.365.000 de euro numai in bugetul Primariei Capitalei (PMB), condusa de Gabriela Firea (PSD), conformAdevarul.

COP 23: Reprezentanti americani si proteste.Acest sfarsit de saptamana, de la mijlocul conferintei ONU pentru clima de la Bonn, este marcat de prezenta unor personalitati americane dar si de masive proteste. In pofida planuitei parasiri de catre SUA a Acordului climatic de la Paris, prezenta unor personalitati americane la conferinta ONU pentru clima (COP23) este numeroasa. Vineri, fostul vicepresedinte al Statelor Unite, Al Gore, care se angajeaza considerabil pentru protectia mediului, a tinut un discurs in Pavilionul German, aratandu-se optimist. In dezbaterile pe tema schimbarilor climatice, a spus el, s-a ajuns la un punct, in care nu se mai poate ignora adevarul. Astazi participa la discutii si alte personalitati din viata politica si culturala americana: fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, care pe timpul mandatelor sale a impus o serie de masuri ecologice, si guvernatorul statului federal California, democratul Jerry Brown. Duminica este asteptat sa soseasca la Bonn si Arnold Schwarzenegger, star la Hollywood, dar si el fost guvernator in California, scrieDeutsche Welle.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro