Politic Show: Cristian Preda il compara pe senatorul PDL Iulian Urban cu teroristul de la Oslo; Udrea: Am aceasta bucurie – este printre putinele bucurii pe care le am – a hainelor pe care le port; Ce tinteste partidul OTV
Sulfina Barbu: „Nu cred ca e momentul ca PDL sa renunte la portocaliu”. Sulfina Barbu spune ca schimbarea culorii democrat-liberalilor in pragul campaniei electorale ar parea o abandonare a unui simbol al partidului. Dar si ca propunerea trebuie amplu discutata. Intr-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, sefa femeilor democrat-liberale Sulfina Barbu vorbeste despre solutiile partidului privind primaria Capitalei, despre eroarea comunicationala facuta executiv cu privire la strategia fiscal-bugetara. Sulfina Barbu se declara o partizana a eutanasierii cainilor bolnavi, periculosi sau batrani, scrie EVZ.
Liviu Negoita vrea sa iasa din politica. Pentru Liviu Negoita, doua mandate de primar se pare ca sunt de-ajuns. Edilul-sef de la sectorul 3 intentioneaza sa paraseasca politica pentru a se retrage la vila de la Balotesti si a se ocupa de avocatura. Informatia retragerii primarului Liviu Negoita circula la nivel de zvonuri de mai mult timp. Prima confirmare a aparut pe blogul scriitorului Stelian Tanase, in urma cu cateva zile. Analistul politic a povestit pentru „Puterea” si cum a obtinut-o: „Cand i-am dus filmele din seria Bucuresti Strict Secret facute in sector, l-am intrebat, intr-o doara: Ce mai faci, mai candidezi?. Nu mai candidez. Si a adaugat, cand m-a vazut mirat: Ies din politica. L-am intrebat daca e de acord sa dau informatia pe blog si a acceptat”, anunta Puterea.
Cristian Preda il compara pe senatorul PDL Iulian Urban cu teroristul de la Oslo. Europarlamentarul Cristian Preda spune despre colegul sau, senatorul Iulian Urban, ca este la fel de dezarticulat ca si Anders Breivik, cel care a comis un atentat in Norvegia in urma caruia au murit peste 80 de persoane. Iulian Urban este senatorul PDL care a socat opinia publica declarand ca de atentatul din Norvegia sunt vinovatii liderii UE. Intrebat cum vede faptul ca Urban nu a fost sanctionat de catre PDL, in urma comentariilor sale legate de masacrul din Norvegia, Cristian Preda a raspuns ca PDL are de mentinut o majoritate si din acest motiv trebuie sa tolereze si personaje „dezarticulate ca si sarmanul Breivik”, informeaza EVZ.
Bruxelles-ul, teren de lupta pentru deputatii ardeleni. Declaratiile lui Laszlo Tokes au fost criticate de colega sa din Legislativul european, Corina Cretu. Europarlamentarul socialist Corina Cretu a afirmat, marti, intr-o conferinta de presa, ca declaratiile iredentiste ale colegului sau, care este si vicepresedintele PPE al Parlamentului European, Laszlo Tokes, sunt mult prea bagate in seama. „Cred ca domnul Tokes este luat prea mult in seama. Intr-adevar este vicepresedinte al Parlamentului European si este foarte grav ca uita ca a fost ales totusi de cetatenii Romaniei si are acest discurs iredentist, radical, extremist”, a declarat Corina Cretu, relateaza Romania Libera.
PDL si UDMR pun pe masa banii din Sanatate. Coalitia decide azi cine va controla CNAS. PDL si UDMR decid astazi, in sedinta Coalitiei, cine va avea in mana toti banii din Sanatate. Dupa o sedinta de urgenta, in cadru restrans, marti seara la partid, democrat-liberalii par a fi dispusi sa cedeze presiunii Uniunii privind controlul Miniterului Sanatatii asupra Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), institutie care gestioneaza marea maoritate a fondurilor din siste. De altfel, aceasta este conditia pe care UDMR a pus-o pentru a nominaliza un succesor al demisionarului Cseke Attila.”Poate ar fi mai bine sa fie in acelasi loc.Se va decide maine (miercuri n.r.)”, a declarat vicepresedintele PDL Elena Udrea, dupa intrevederea cu Emil Boc, la care au mai participat secretarul general Ioan Oltean si prim-vicepresedintele Roberta Anastase, scrie Gandul.
Ce tinteste partidul OTV. Dan Diaconescu afla astazi, la mai bine de un an de la demararea procedurilor, daca magistratii aproba sau nu infiintarea Partidului Poporului. In cazul unui raspuns negativ, are pregatita o cale ocolitoare si naucitoare din punct de vedere doctrinar: „inghitirea” a opt partide. Pana la aflarea unui verdict de la Curtea de Apel, Dan Diaconescu se fereste sa precizeze care sunt toate cele opt formatiuni care s-ar fi „anuntat alaturi” de el. Spune doar ca numarul ar putea fi chiar mai mare si ca protocolul semnat pe 12 august cu presedintele Partidului Initiativa Nationala (PIN), Lavinia Sandru, este doar unul dintr-o lunga serie, pregatita in eventualitatea in care Curtea de Apel nu aproba infiintarea Partidului Poporului. Integral in Romania Libera.
Udrea: Am aceasta bucurie – este printre putinele bucurii pe care le am – a hainelor pe care le port. Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a vrut sa lamureasca, marti, la postul B1 TV, problema hainelor pe care le poarta. Aceasta a discutat despre pasiunea sa pentru produsele vestimentare dar si despre celebra sa rochie care a facut valva zilele aceastea. Elena Udrea i-a dezvaluit jurnalistului Ion Cristoiou ca a intentionat sa vina in platoul emisiunii „Evenimentul zilei” imbracata in rochia care a starnit atat de mult interes. „Sa stiti ca am vrut sa fac o gluma sa imbrac aceasta rochie ce a nascut atatea controverse, atatea dezbateri, dar m-am gandit totusi ca as exagera cu gluma, asa ca am abandonat ideea”, a declarat ministrul, scrie Adevarul.