Sari direct la conținut

Politic Show: Cu cine isi face Geoana partid. Mitrea: "Posibil singur". Ce au zis Iliescu si Vanghelie; Ce informatii a primit acum sase luni Emil Boc despre cazul de coruptie de la primaria Cluj Napoca; Ultimatum prezidential pentru PDL

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Cu cine isi face Geoana partid. Mitrea: „Posibil singur”. Ce au zis Iliescu si Vanghelie. „Mircea Geoana pregateste un partid de multa vreme. Numai ca nu stiu daca nu va fi el singur in partidul ala”, a declarat azi Miron Mitrea. Intrebat cine il va urma pe Geoana, Mitrea a raspuns: „Nu pot sa va spun cine va merge, eu nu stiu, nu am semnale dar cunoscandu-i capacitatea de organizare si constructie a lui Mircea Geoana, ma indoiesc”, a declarat Miron Mitrea. Pe de alta parte, Ion Iliescu a evitat sa comenteze speculatia ca Geoana ar lucra la un nou partid. „Nu pot sa comentez o supozitie teoretica. Nu vreau sa ma pronunt. Nu l-am auzit pe el vorbind de asa ceva. Sa croiesti ceva in jurul unor zvonuri este hazardant”, a comentat Ion Iliescu, dupa cum relateaza EVZ.

Ce informatii a primit acum sase luni Emil Boc despre cazul de coruptie de la primaria Cluj Napoca. Dupa ce presedintele Traian Basescu a declarat ca premierul stia de sase luni ca sunt probleme de coruptie la primaria Cluj, Emil Boc a venit astazi cu explicatii: seful guvernului primeste „doar informatii cu caracter general”, nu despre persoane. „La nivelul premierului primesti doar informatii cu caracter general despre anumite stari cu potential infractional din anumite regiuni, dar niciodata date concrete, pe persoane. Niciodata premierul sau alt demnitar al statului nu stie asupra carei persoane se emite un mandat de ascultare sau ceva de acest fel. Aceste lucruri apartin de autoritatile abilitate ale statului din justitie”, a spus Emil Boc. Integral in Gandul.

Cum era sa fie dat afara Ponta din PSD in 2007. Incurcate sunt itele in PSD, si asta de ani buni. Duminica, Victor Ponta l-a mandatat pe Dan Sova sa analizeze cazul Geoana. Sova a analizat si a propus: excludere! In urma cu patru ani, adica in 2007, Mircea Geoana, pe atunci presedinte PSD, ii daduse un mandat similar lui Marian Vangelie, anume sa il excluda pe Victor Ponta din partid. Totul a pornit in 2007 de la declaratiile „rebele” ale lui Victor Ponta, care, alaturi de Vasile Dancu, a criticat conducerea PSD, si in special pe Mircea Geoana, pentru linia politica gresita si pentru modul in care PSD a gestionat referendumul de demitere a lui Traian Basescu. Mircea Geoana – spuneau atunci Ponta si Dancu – trebuie sa-si asume raspunderea si sa isi dea demisia din functia de presedinte PSD. Era momentul in care pe fir intra Marian Vanghelie, liderul PSD Bucuresti si unul dintre principalii sustinatori ai lui Geoana in PSD, informeaza Puterea.

Ce spun „cinstitii” lui Basescu despre compromisul PDL – UDMR: „Vrem parlament cu 300 de membri. Ceea ce a iesit din negocierile cu UDMR e o struto-camila”. Iesirea la rampa a lui Traian Basescu in privinta reducerii numarului de parlamentari schimba brusc si tactica PDL-ului. La 24 de ore dupa ce anuntau ca au ajuns la un compromis cu UDMR-ul in privinta modificarii legilor electorale, astfel incat noul legislativ sa fie compus din 300 de deputati si 88 de senatori, democrat-liberalii se dezic de formula catalogata de seful statului drept necinstita. „Obiectivul nostru este sa fie 300 de parlamentari. 388 este rezultatul din urma negocierilor cu UDMR. Asa a fost negocierea, dar acesta este de fapt proiectul nostru: 300 de parlamentari”, a precizat, pentru gandul, secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Presedintele PDL Buzau, Cezar Preda, spune la randu-i ca partidul nu trebuie sa renunte la planul initial: „Vrem un parlament unicameral cu 300 de membri. Am propus in Coalitie acest lucru, dar acesta e consensul la care s-a ajuns. Ceea ce a iesit in urma negocierilor cu UDMR este o struto-camila”, scrie Gandul.

Ultimatum prezidential pentru PDL. Presedintele este mai transant cu PDL ca niciodata: coruptii din partid sa nu se mai bazeze pe vreun sprijin, iar pericolul intrarii in opozitie e cat se poate de real. Mai mult, Basescu a ajuns sa prefere proiectul USL de restructurare a Parlamentului. Avertismentul dur vine la capatul unui lung sir de greseli ale pedelistilor. Formula convenita luni de liderii PDL si UDMR, de pastrare a celor doua Camere ale Parlamentului si de reducere a numarului de alesi de la 471 la 388, constituie doar un ultim esec al democrat-liberalilor in relatia cu presedintele Traian Basescu. Ultimul dintr-un lung sir, presarat cu promovarea unor proiecte de lege contrare politicii guvernului (vezi initiativele privind reducerea TVA la alimentele de baza si, respectiv, neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei) si cu numeroase balbe. Integral in Romania Libera.

Lista scurta a PDL pentru Senat. Potrivit unor surse politice, senatorii PDL mizeaza pe faptul ca Geoana va pierde irevocabil sprijinul partidului, iar functia lui de la Senat va deveni vacanta. In acest caz, doua sunt variantele luate in calcul de reprezentantii PDL in Senat. Primul scenariu se refera la numirea vicepresedintelui Senatului, Petru Filip (PDL) ca interimar in locul lui Geoana, cu posibilitatea ca mandatul sau sa fie prelungit „pana la limpezirea apelor”, chiar si pana in sesiunea urmatoare. Al doilea plan prevede propunerea imediata a unui inlocuitor care sa fie votat in plenul Senatului. Favoriti pentru a-i lua locul social-democratului sunt Vasile Blaga, Radu Berceanu si Petru Filip. Cele mai mari sanse le-ar avea, potrivit senatorilor PDL, Vasile Blaga, care astfel ar reveni in prim-planul politic din conul de umbra in care a intrat imediat dupa pierderea alegerilor interne din PDL. Blaga a declarat recent ca nu este interesat de aceasta functie, dar ca se va supune deciziei partidului”, relateaza Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro